Conferința de presă organizată în contextul reuniunii Ramstein din Germania a debutat cu discursul ministrului Apărării al Statelor Unite ale Americii – acesta a declarat că Ucraina va primi sprijin pe termen lung. „Sunt încrezător că grupul de contact va rămâne unit”. Totuși, oficialul american a declarat că Germania nu a luat nicio decizie în privința tancurilor Leopard 2 pentru Ucraina.
Ministrul Apărării al SUA – Lloyd Austin – a declarat vineri că Germania nu a luat încă o decizie în privința livrării de tancuri Leopard 2 către Ucraina. Lloyd Austin a mai declarat că grupul nu se va opri din a acorda ajutor Ucrainei, mai ales în acest moment decisiv pentru apărarea ucrainenilor.
„În urma progreselor pe care le-am marcat azi, sunt convins că partenerii Ucrainei din întreaga lume sunt hotărâți să facă față acestui moment decisiv”, a spus ministrul Apărării al Statelor Unite ale Americii.
SUA se angajează să „conducă acest efort coordonat”, mai spune Austrin. Ministrul Apărării al SUA a menționat și un ajutor suplimentar din partea Americii, în valoare de 2,5 miliarde de dolari.
Șeful Statului Major al Statelor Unite ale Americii – Mark Milley: E foarte dificil pentru Ucraina să expulzeze trupele militare rusești, dar asta nu înseamnă că nu se va întâmpla
Șeful Statului Major al Statelor Unite ale Americii a declarat în conferința de presă care a avut loc după reuniunea de la Ramstein că va fi „foarte, foarte dificil pentru Ucraina să expulzeze militar forțele rusești de pe fiecare centimetru din teritoriul ucrainean ocupat”.
„Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla, nu înseamnă că nu se va întâmpla, ci că va fi foarte dificil”, a adăugat Mark Milley.
Mark Milley a mai precizat că Ucraina ar putea desfășura o operațiune tactică ofensivă „semnificativă” pentru a elibera cât mai mult din teritoriul ucrainean.
Ministrul Apărării al SUA a lăudat donația Marii Britanii – Tancuri de luptă Challanger 2
Conform declarației ministrului Apărării al SUA, reuniunea de la Ramstein a avut scopul de a discuta nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și blindate. Mai mult, Austin a spus că „grupul a insistat mult” asupra modului de sincronizare a acestor donații: adică fiecare etapă de la donație, la instruire, la întreținere și apoi la susținere, scrie cotidianul The Guardian.
Mai multe țări au prezentat „donații cheie” care vor avea rolul de a sprijini Ucraina pe cale aeriană, dar și de a sprijini cetățenii ucraineni, a mai precizat ministrul Apărării al SUA.
Franța, Germania și Marea Britanie au donat sisteme de apărare aeriană, inclusiv un sistem de baterii Patriot din Germania. Olanda a declarat că va dona rachete și lansatoare Patriot, dar se va ocupa și de instruirea forțelor armate ucrainene.
Marea Britanie a anunțat că va dona tancuri de luptă Challenger 2 pentru Ucraina, donație pe care ministrul Apărării al SUA a lăudat-o în cadrul conferinței de presă.
Sursa foto: Shutterstock