Confidenţialitate


Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situației din Siria


Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situației din Siria

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situației din Siria. La solicitarea Franței, ședința va avea loc vineri, 16 decembrie, la New York. ONU va face bilanţul evacuării miilor de civili şi combatanţi insurgenţi retraşi în ultimul bastion rebel din Alep.

Franţa, a precizat președintele François Hollande, va propune o rezoluţie umanitară în cazul Siriei. Liderul de la Elysee se așteaptă ca Moscova – aliat al lui Bashar al Assad – să îmbrățișeze această cauză. ”Ultimatumul umanitar este ca populația amenințată să poată ieși din Alep și să poată fi deschis un culoar umanitar. În orele care vin, dacă acest eforturi nu sunt  făcute, regimurile care îl susțin pe Bashar al Assad vor fi responsabile de această situație gravă în care se află locuitorii. Trebuie să vorbim cu Rusia, mă gândesc neîncetat la Rusia, pentru că ignoră angajamentele luate”, a declarat François Hollande.

Mii de civili şi de rebeli au fost evacuaţi joi din Alep, la o lună de la lansarea unei ofensive devastatoare de regimul Assad, susţinut de Rusia şi Iran. Bashar al Assad se pregăteşte să-şi proclame cea mai importantă victorie din război prin preluarea totală a marei metropole din nordul Siriei.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria