Confidenţialitate

Reuniune a miniștrilor de Interne din UE pe 14 septembrie

Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană sunt convocaţi la o reuniune de urgenţă pe 14 septembrie.

Criza imigranţilor este motivul pentru care a fost programată această ședință.

Europa se confruntă cu cel mai mare flux de imigranţi după cel de-al Doilea Război Mondial.

Mulţi dintre ei fug din ţări devastate de război –  precum Siria şi Afganistan – și își riscă viețile în călătorii periculoase pentru a ajunge în state occidentale.

Discuţiile din 14 septembrie se vor concentra pe procedurile de repatriere a imigranţilor în cazul respingerii solicitărilor de azil, pe cooperarea cu ţări terţe şi pe măsuri de prevenire a traficului de imigranţi.