Confidenţialitate

RETROSPECTIVĂ 2015: Tragedia din clubul COLECTIV

2015 a fost marcat de o tragedie fără precedent în istoria post-decembristă a României: incendiul din Clubul bucureștean Colectiv. Mai bine de 60 de tineri morți, peste 150 de răniți – este bilanțul negru al unei tragedii cauzate de neglijență, nepăsare și corupție, o tragedie care a schimbat o națiune și a dat jos un Guvern.

În seara zilei de 30 octombrie, peste 400 de tineri – arhitecți, fotografi, jurnaliști și alți muzicieni – participau în clubul Colectiv la un concert rock al trupei Goodbye to Gravity. În jurul orei 22 și 30 de minute au fost aprinse artificii, dar câteva scânteie au aprins buretele de antifonare de pe un stâlp. În doar câteva secunde flăcările s-au extins pe tavan iar panica și haosul s-au instalat în rândul spectatorilor care au năvălit spre singura ieșire din club.  27 de oameni au murit în acea noapte, iar peste 150 au ajuns în spitalele din București, foarte mulți în stare gravă.

Au urmat 3 zile de doliu național.

Incendiul din Colectiv a demascat sistemul corupt din România. Clubul fusese autorizat deși nu respecta normele de incendiu. Ulterior, numeroase localuri din țară au fost închise din această cauză. În seara de 3 noiembrie, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în toată țara, cerând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de interne Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pentru emiterea autorizaţiei clubului fără un aviz al ISU. Sloganul comun a fost ”Corupția ucide”.

În ziua următoare Victor Ponta își depunea mandatul, iar întreg Guvernul urma să fie schimbat. La presiunea străzii și Piedone și-a dat demisia, deși în noaptea incendiului spunea că nu are ce să-și reproșeze.

Zona din fața clubului Colectiv a devenit loc de pelerinaj. Au fost aprinse mii de candele și au fost afișate mesaje și fotografii cu cei dispăruți

Mai multe dosare au fost deschise de procurori în cazul Colectiv. Cei trei patroni au fost arestați pentru ucidere și vătămare corporală din culpă. La fel și cei doi pompierii care au mers în control la club, dar nu au luat nicio măsură. Și fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone este urmărit penal în acest caz. Ancheta Colectiv a scos la iveală și o practică a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență care erau sponsorizate de firmele controlate.

În tot acest timp, medicii din spitalele bucureștene, ajutați de doctori din alte țări depuneau eforturi supraomenești pentru a-i salva pe răniți.  Ulterior, câteva zeci de răniți au fost transferați în străinătate, însă 12 dintre ei nu au mai putut fi salvați.

Tragedia a arătat însă și vulnerabilitatea sistemului medical de la noi. S-a ajuns la concluzia că foarte puține spitale sunt pregătite pentru tratarea marilor arși. În plus, unele victime au contractat infecții în spitale care le-au fost fatale.

Un alt eveniment tragic care a scos în evidență corupția și abuzul unor oficiali ai statului român: moartea polițistului Bogdan Gigină.  Tânărul de 28 de ani, aflat în misiune, și-a pierdut viața pe 20 octombrie după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă pe strada Știrbei Vodă din București. O zi mai târziu, aflAm că Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială a ministrului de interne de atunci, Gabriel Oprea. Au urmat câteva zile de confuzie: nicio autoritate a statului nu a oferit informații unde se deplasa coloana sau care era urgența din acea seară a lui  Gabriel Oprea. Presa relata la acea vreme că vicepremierul mergea acasă.

Societatea civilă i-a cerut atunci demisia ministrului Gabriel Oprea. Au fost organizate și proteste, însă Oprea nu a renunțat la funcțiile din Guvern.

În săptămânile care au urmat, au fost deschise două dosare penale: unul privind cauza accidentului, celălalt folosirea ilegală a coloanelor oficiale de oficiali ai statului român.  Între timp, apăreau acuzaţii de muşamalizare a cazului.

De fiecare dată când era întrebat, Gabriel Oprea spunea doar că și-a făcut mereu datoria ca ministru.

În urma investigaţiilor, s-a descoperit că vicepremierul Oprea a avut în primele zece luni ale anului trecut , peste 1.600 de deplasări cu coloană oficială, de multe ori în interes personal. Polițiștii îi deschideau drumul lui Gabriel Oprea inclusiv de la minister ori de acasă către diverse hoteluri și restaurante din București, ba chiar la saloane de înfrumusețare.

       

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.