În februarie, școlile se redeschideau rând pe rând, odată cu începerea semestrului al doilea. Pandemia, al cărei bilanț depășea la acel moment pragul a 2 milioane și jumătate de decese pe plan global, readucea în discuție cât de înghesuite sunt sălile de clasă românești. Tot atunci, începea și vaccinarea personalului din unitățile de învățământ.
La graniță, era introdusă obligativitatea testului PCR cu rezultat negativ.
Companiile farmaceutice promiteau Comisiei Europene să accelereze producția de vaccinuri după o perioadă de întârzieri ale livrărilor. Totodată, Agenţia europeană de poliţie anunța că au apărut primele certificate de testare pentru Covid false, vândute pe piața neagră cu câteva sute de euro fiecare. Europol avertiza că grupurile infracționale profită de criza sanitară globală.
—
Luna februarie debuta cu un caz șocant, cel al bebelușului care a murit după ce a fost botezat la Suceava. Preotul scufundase copilul complet în apă, iar micuțul s-a asfixiat, după cum au concluzionat legiștii. Tragedia a dus la inițierea unei petiții, prin care semnatarii cereau ca botezul să se limiteze la turnarea de apă pe creștetul. Biserica Ortodoxă s-a arătat de neînduplecat.
Revoltătoarea a fost și o intervenție a pompierilor constănțeni la un incendiu care cuprinsese un apartament. O femeie refugiată în balcon din cauza fumului și a flăcărilor s-a aruncat în gol și a murit așteptând, în zadar, să fie salvată.
—
Pe scena politică dâmbovițeană, social-democrații testau soliditatea coaliției PNL-USR-UDMR cu o moțiune împotriva ministrului Sănătății de atuncii, Vlad Voiculescu, un demers eșuat.
De cealaltă parte, PNL și aliații începeau demersurile pentru destituirea Renatei Webber din postul de Avocat al Poporului, tentativă parlamentară al cărei rezultat a fost răsturnat la Curtea Constituţională.
Tot în februarie, Alianța pentru Unitatea Românilor o excludea din rândurile sale pe senatoarea Diana Șoșoacă, unul dintre principalii vectori de imagine ai tinerei formațiuni extremiste în timpul campaniei electorale.
—
În premieră pentru justiția autohtonă, se dicta, în primă instanță, o condamnare pentru negarea Holocaustului. Fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informaţii, Vasile Zărnescu a publicat mai multe articole controversate pe această temă sensibilă.
—
La început de februarie, armata din Myanmar prelua controlul asupra ţării. O lovitură de stat care a atras condamnare internațională și izolarea fostei Birmanii. Președinta Aung San Suu Kyi a fost reținută și condamnată, ulterior, la 4 ani de închisoare în cadrul unor procese care s-ar putea sfârși cu o sentință de detenție pe viață. Aproape 1.500 de susținători ai regimului democratic au fost uciși de militari.
—
În sport, Danemarca obținea al doilea său titlu consecutiv de campioană mondială la handbal masculin, învingând Suedia în finala de la Cairo, scor 26-24. Spania câștiga medalia de bronz, învingând Franța în finala mică.
—
Filmul “colectiv”, regizat de cineastul Alexander Nanau, era desemnat cel mai bun documentar la gala London Critics’ Circle Film Awards (Premiile Cercului Criticilor de Film din Londra), organizată în capitala Marii Britanii. Coproducţie România-Luxemburg, pelicula prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti, după incendiul din clubul Colectiv, produs la 30 octombrie 2015.
—
Cântăreţul american Tony Bennett dezvăluia motivul retragerii de pe scena muzicală. „Viaţa este un cadou, chiar și cu Alzheimer”, mărturisea veteranul artist, mulțumind familiei pentru sprijin.
- Andrei Paleu