Pitta (cu doi t) e o pâine necrescută, folosită la învelirea cărnăriei și a celorlalte ingrediente care compun gyros pitta, street-food-ul cel mai popular în Grecia.
Desigur, versiuni ale acestei lipii se întâlnesc și în Orientul mijlociu sau în țările care compuneau până nu demult Iugoslavia.
Cercetând puțin, am aflat că o pâine asemănătoare se făcea și-n unele sate din Ardeal în zilele în care se termina pâinea adevărată, și purta numele de “lipie”.
Nu mergeai la cuptor cu pâine când aveai tu chef și dacă rămâneai o zi-două fără pâine, lipiile fripte pe lespede erau o soluție.
Cum se face pitta
Am măsurat patru căni de făină albă. Am pus la înmuiat 10 grame de drojdie crudă într-o cană cu apă călduță cu o linguriță de zahăr.
În altă cană de apă călduță am dizolvat o linguriță de sare.
Am pus toate astea în același vas, mai întâi amestecând făina cu drojdia apoi adăugând apa cu sare. Am adăugat trei linguri de ulei de măsline extravirgin și am început să frământ.
Am frământat cam 6 minute. A ieșit un aluat simplu. Am lăsat aluatul să dospească 35-40 de minute.
L-am mai frământat cinci minute apoi l-am împărțit în opt bile ceva mai mari decât un ou mare.
Am întins aluatul în foi rotunde, cît o farfurie medie și groase de jumătate de centimetru. Pe unele le-am copt în tigaie, pe altele-n cuptor, într-o tavă unsă cu puțin ulei (am uns și tigaia după fiecare pitta, ca la clătite). Diferențele au fost nesemnificative.
Pentru ca pitta să nu se întărească, trebuie acoperită cât e caldă și pusă la răcoare. Poate fi mâncată rece ori caldă, pe post de pâine.
