Dovleacul e încă în sezon și va mai putea fi găsit în piețe până la finalul lunii februarie. Rețeta de azi e una simplă. Ea implică dovleac, ardei iute proaspăt, puțin ulei, sare grunjoasă, piper zdrobit proaspăt, usturoi și plante aromatice, după preferință, dar preferabil proaspete.
Dovleacul, curățat de coajă și tăiat în cuburi cu latura de doi-trei centimetri, condimentat cu sare, piper și amestecat cu ardeiul iute tocat foarte fin și usturoiul zdrobit, dar lăsat în teci, se amestecă bine cu o lingură de ulei și cu câteva rămurele de cimbrișor sau oregano. Se așază într-o tavă, pe o foaie de copt.
Se dă la cuptor până când e copt. La 180 de grade, cu ventilație, poate să fie gata în 25 de minute, poate puțin mai repede.
Rezultatul poate fi o masă în sine, garnitură pentru o friptură sau ingredient delicios într-o salată consistentă.