Despre înghețată am o amintire de la 3 ani și un pic. Eram în Firiza, la casa bunicilor mei. Era iarnă. Una dintre mătușile mele făcea înghețată după o metodă care s-a cam pierdut de când cu electricitatea: amestecul de lapte, ou, cacao, zahăr și mai știu eu ce se afla într-o oală cufundată într-un lighean cu sare cufundat în zăpadă.
Heston Blumenthal are precis o explicație științifică a fenomenului și a reacției pe care o produce sarea în combinație cu frecarea oalei cu amestec pentru înghețată pe de o parte și cu temperatura scăzută a zăpezii pe de cealaltă parte.
Știu că pare complicat, dar de fapt e foarte simplu. Oricum, până vă gândiți la asta, vă arăt înghețata pe care am făcut-o acum două zile după metoda de preparare a sorbetului.
Am zdrobit 300 de grame de căpșune cu 100 de grame de cireșe negre, zemoase și dulci. Am folosit un blender vertical pentru asta. Am amestecat 300 de grame de smântână cu două linguri de miere și cu fructele pasate. Tot cu blenderul. Am obținut un soi de shake de fructe destul de subțire.
L-am turnat într-un vas pe care l-am pus în congelator. Cam la două ore a început să înghețe. Am amestecat în vas cu o furculiță, să zdrobesc cristalele de gheață. Am repetat operațiunea după alte două ore.
Apoi s-a făcut seară și deși aș fi putut mânca deja înghețata, am lăsat-o în congelator până dimineață când am amestecat din nou cu furculița în vas.
Înghețata, delicioasă, intensă și frumos colorată, destul de fină, s-a potrivit bine cu ziua de ieri. Și cred că i s-ar asorta și zilei de azi.
