Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a adoptat joi, 16 septembrie, o hotărâre care prevede impunerea unor restricții în Cluj-Napoca, unde incidența Covid a depășit 2 la mia de locuitori.
Potrivit autorităților, incidența în Cluj-Napoca este joi de 2,15‰, în comuna Florești de 2.21‰ și în comuna Săvădisla de 2.67‰. Astfel, CJSU a impus restricții pentru o perioadă de 14 zile, începând de vineri.
În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.
„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05:00-02:00”, a transmis Prefectura Cluj.
CJSU Cluj a dispus restricții începând de vineri și în comuna Săndulești, unde incidența Covid a ajuns la 3.19‰. Aici, sunt interzise activitatea cu publicul a cinematografelor, a restaurantelor și cafenelelor, a fimelor de jocuri de noroc, dar și evenimentele private.
Restricții privind circulația persoanelor au fost luate în comuna Ploscoș, unde incidența a ajuns la 6,43‰, și în comuna Cătina, unde incidența este de 7,78‰.
Foto/ Pixabay