Confidenţialitate

Restricții drastice privind folosirea apei pentru locuitorii unui oraș canadian, după ce conducta principală s-a spart. Autoritățile au activat planul de urgență | AUDIO

Restricții drastice privind folosirea apei în oraşul canadian Calgary. Cei 1,4 milioane de locuitori trebuie să economisească orice rezervă de apă, pe o perioadă nedeterminată, după o avarie a conductei principale ce alimentează orașul. Autoritățile locale spun că situația este critică și obligă cetățenii să limiteze dușurile, spălatul vaselor sau udatul grădinilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

A fost activat planul de urgență în Calgary, vestul Canadei, după ce principala conductă de apă, veche de 49 de ani, ce alimentează întreg orașul, s-a spart, inundând străzile.

Mai multe drumuri și intersecții au fost închise, inclusiv Autostrada Trans-Canada, pe anumite sectoare.

Echipele de intervenție încă nu pot stabili cauza incidentului, nici nu pot oferi momentan un termen de finalizare a reparațiilor. Până la remedierea avariei, locuitorii trebuie să economisească, în mod obligatoriu, rezervele de apă.

Asta înseamnă să limiteze dușurile, să amâne spălarea veselei și a rufelor, să nu ude grădina, să nu spele suprafețele exterioare, să nu umple piscinele și să nu folosească aparatele de făcut gheață. Fiecare picătură de apă contează, avertizează autoritățile.

Și comunitățile învecinate se află sub o interdicție obligatorie de utilizare a apei în aer liber, potrivit postului public de televiziune CBC.

Sursa foto: Facebook / City of Calgary

Citește și: 80 de ani de la marea debarcare din Normandia. Joe Biden: „Ucraina este invadată de un tiran şi nu vom renunţa niciodată” | AUDIO | VIDEO