Confidenţialitate


Restricţii de circulație pentru camioane de sărbătoarea Rusaliilor


Restricţii de circulație pentru camioane de sărbătoarea Rusaliilor

Traficul pentru camioane este restricţionat pe Autostrada Soarelui, DN 7 și DN 39, cu ocazia Rusaliilor, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Virculaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi este interzisă în zilele de sâmbătă, duminică și luni.

Astfel, pe A2 Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4) este interzisă circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri, sâmbătă între orele 16.00 şi 22.00, iar duminică şi luni, între orele 6.00 şi 22.00.

Pe DN 7 Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (intersecția DN7 cu DN 1), se interzice circulaţia camioanelor pe ambele sensuri, sâmbătă, între orele 16.00 şi 22.00, iar duminică şi luni, între orele 6.00 şi 22.00. Interdicția va fi valabilă și pe DN 39 Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), în același interval orar.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO