Confidenţialitate


Restricţii de circulaţie pe DN1A, în judeţul Prahova


Restricţii de circulaţie pe DN1A, în judeţul Prahova

Drumul Naţional DN1A va fi închis, marţi, în intervalul 10.00 – 11.00, în localitatea Vălenii de Munte din judeţul Prahova, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit Infotrafic, DN1A va fi închis pe sectorul cuprins între kilometrii 110+800 şi 112+600 de metri, pentru a se permite desfăşurarea unor manifestări cultural-aristice. În acest interval, circulaţia va fi deviată pe o rută locală, pe străzile Ecaterina Varga şi Berceni.

De asemenea, miercuri şi joi, în intervalul orar 22.00 – 5.00, traficul rutier pe DN1A va fi oprit la kilometrul 12+950 de metri, pentru exacutarea unor lucrări (reabilitare pod CF km 1+510 – linia colectoare Mogoşoaia). Circulaţia rutieră se va desfăşura deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN Centura Bucureşti, km 64+400 – intersecţie DN1A, km 12+260 – DN 7 km 11+500 – DN 7 km 13+200 – Centura Bucureşti (varianta veche) – DN 1A km 13+300 şi retur.

Infotrafic anunţă, totodată, că până în 31 august în judeţul Olt au loc lucrări de reparaţii la podul peste râul Olt, situat pe DN65, la ieşirea din municipiul Slatina către Craiova. Pe pod se circulă pe o bandă, alternativ, cu ajutorul semafoarelor electrice, iar în zonă se formează coloane de autovehicule.

În judeţul Olt, DN64 Caracal – Drăgăşani a fost închis pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40+915 metri, între localităţile Găneasa şi Pleşoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrişoara. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleşoiu şi retur.

Pe autostrada A1 Deva-Sibiu, la kilometrul 315 (în zona Sebeş-Pianu), circulaţia se desfăşoară doar pe banda a doua, deoarece au loc lucrări de consolidare a terasamentului pe direcţia Sibiu.

În judeţul Ilfov, până în 1 septembrie, circulaţia pe DN5 se desfăşoară cu unele restricţii la kilometrul 9+300 de metri, din cauza unor lucrări la un podeţ.

Pe DN73C, în judeţele Argeş şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 şi 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele de tonaj greu este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti.

Infotrafic mai anunţă că în judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Braşov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

În judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria