Restaurantele din Italia se redeschid începând din 18 mai, prin respectarea unor norme precise de igienă şi distanţare, informează postul SkyTG24 şi site-ul de profil Gamberorosso.it.
După dezbateri ample privind regulile de funcţionare, Guvernul Giuseppe Conte a aprobat normele propuse de autorităţile regionale. Însă Executivul de la Roma a avertizat că “în cazul în care infecțiile reîncep, toate deciziile vor fi anulate”.
La intrarea în restaurante, clienţilor le va fi măsurată temperatura corporală, care nu trebuie să depăşească nivelul de 37,5 grade Celsius.
Distanţa între clienţi trebuie să fie de cel puţin un metru, cu excepţia cazurilor în care sunt instalate separatoare din plexiglass între mese.
Localurile vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi şi vor avea instalate sisteme de igienizare.
În restaurantele în care clienţii stau pe scaune, este prioritar accesul persoanelor care au făcut rezervări, iar listele sunt menţinute 14 zile.
În unităţile care nu au locuri pe scaune, numărul persoanelor care intră în acelaşi timp va fi limitat.
În cazul restaurantelor care au spaţii externe (terase şi grădini), clienţii vor fi aşezaţi în primul rând în spaţiile deschise, cu respectarea distanţei de un metru.
Casele de marcat vor fi îngrădite cu separatoare. Personalul care serveşte la mese trebuie să utilizeze măşti de protecţie şi să îşi spele mâinile înainte de a duce alimentele.
Clienţii vor trebui să poarte măştile atunci când nu stau la mese.
Autorităţile recomandă ca localurile să fie aerisite constant.