Confidenţialitate

Un bărbat din Reșița vrea să facă plângere penală împotriva polițiștilor care au greșit adresa și au intrat în casă peste el în timpul unei descinderi | AUDIO

Anchetă la Poliția Caraș-Severin după ce un bărbat din Reșița spune că mascații au intrat peste el, greșind o adresă, în timpul unei percheziții. Polițistii făceau mai multe descinderi într-un dosar de furturi din mașini. Cărășanul este acum hotărât să își caute dreptatea în instantă și vrea să facă plângere penală împotriva polițiștilor care i-au intrat, susține el, fără motiv, în casă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puțin după ora 06:30, familia Halmaci din Reșița s-a trezit cu lovituri puternice în ușă și cu somații pe un ton ridicat. În apartamentul la ușa căruia se adunaseră cel puțin 6 polițiști mascați și înarmați până în dinți cu pistoale, puști, tomfe și berbeci, se aflau propriatarul – Claudiu H. împreună cu fiul acestuia în vârstă de 3 ani și jumătate.

Omul a fost trântit la pământ, i s-a pus pistolul la cap, a fost amenințat cu o pușcă ,,să nu miște”. Asta în pofida faptului că proprietarul striga că nu a făcut nimic și că nu se simte vinovat de nimic. Ba mai mult, când a cerut să i se arate mandatul de percheziție și descindere, mascații au devenit și mai violenți și au început să răscolească prin dulapuri, să răstoarne sertarele și – efectiv să răscolească prin casă.

Unul dintre polițiști a vorbit la telefon ,,cu cineva” și și-a anunțat colegii că au primit o adresă greșită. ,,mascații” și-au strâns ,,jucăriile” și au părăsit în grabă apartamentul devastat.

Alina Boeru IPJ Caraș-Severin: „Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a dispus efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă acestea se confirmă. La finalizarea verificărilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun în acest caz.

Claudiu H. este administratorul unei firme de producție muzicală – orchestre, este căsătorit, are 3 copii și nu a avut problem niciodată cu legea. Omul este hotărât să ceară socoteală IPJ –ului pentru tot ce s-a întâmplat. Omul spune că în timpul percheziției i-au fost distruse sau stricate parțial unele lucruri din casă.

Sursa foto: Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: Tânărul acuzat că a ucis o fată anul trecut în Grădina Botanică din Craiova, audiat astăzi. Cum a explicat inculpatul, în fața instanței, fapta comisă | AUDIO