6 consilieri locali din Reșița vor fi audiați joi și vineri la Direcția Națională Anticorupție Timișoara într-un dosar ce vizează o hotărâre de consiliu dată în urmă cu doi ani.
Cel care a făcut plângerea împotriva lor este vicepreședintele PSD Caraș-Severin Ionuț Popovici. Acesta îi acuză pe consilieri că nu au respectat legea votând împotriva acordarii unor autorizații de funcționare pentru mai multe spații comerciale.
Scandalul a început în urmă cu doi ani, când primarul Resiței, Nelu Popa, a decis să nu mai acorde autorizație de funcționare unor spații comerciale de lângă Spitalul Județean din oraș.
Edilul șef a fost acuzat atunci că a dat decizia în mod abuziv, unilateral, fără ca aceasta să treacă prin Consiliul Local.
Decizia primarului a fost atacată în instanță iar magistrații au decis că hotărârea trebuie anulată.
După câteva săptămâni, procedura de suspendare a autorizațiilor a fost reluată, documentele trecând prin comisiile de specialitate ale Consiliului Local, unde au primit un aviz pozitiv.
Numai că, în ședința de consiliu, proiectul de menținere a autorizației de funcționare a picat.
6 dintre consilieri au luat cuvântul în acea ședință și au enunțat motivele pentru care hotărârea nu trebuie aprobată. Cel care a făcut plângerea către organele de cercetare penală susține însă că primarul Nelu Popa i-ar fi influențat pe consilieri astfel încât aceștia să nu voteze aprobarea acordării autorizației.
Procurorii DNA urmează joi să îi audieze pe 3 dintre consilieri arătați cu degetul de denunțător iar vineri pe ceilalți 3 pentru a clarifica dacă este vorba de acte de corpuție sau doar o decizie politică.