Confidenţialitate

Republica Moldova: Protestatarii proruși au ieșit din nou în stradă, la Chișinău. Poliția a reținut mai multe persoane

Ciocniri între forțele de ordine de la Chișinău și protestatarii pro-ruși ieșiți în stradă în capitala Republicii Moldova. În spatele demersului se află un oligarh apropiat de președintele rus Vladmir Putin.

Poliția de la Chișinău a făcut numeroase arestări.

„65 de persoane au fost duse la sediile Poliției. Printre acestea se aflau și 4 minori”, a transmis Poliția din capitala Republicii Moldova.

Imaginile publicate în mediul online suprind mai multe persoane cum aprind torțe și fumigine.

„De la începutul protestului au fost vizibile o serie de provocări la adresa structurilor de forță, protestatarii fiind violenți cu oamenii legi”, mai transmite instituția.

În spatele protestului, unde s-au scandat lozinci împotriva președintei Maia Sandu, se află fugarul Ilan Șor, fondator al partidului Șor. Este considerat omul regimului Putin în Republica Moldova numărându-se printre oligarhii sancționați de Statele Unite.

Șor a fost condamnat pentru o fraudă de 1 miliard de dolari de la trei bănci moldovenești în 2014.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,  va face o vizită oficială în Republica Moldova săptămâna aceasta.

Foto: Shutterstock

Citește și: Republica Moldova: Oamenii nu sunt mulțumiți de sistemul prin care se acordă ajutoarele pentru compensarea facturilor | AUDIO