Confidenţialitate

Republica Moldova: Percheziții la vămile Leușeni și Sculeni. Activitatea, blocată 3 ore

Noi suspiciuni de corupție în rândul vameșilor din Republica Moldova.

Vămile Leușeni și Sculeni au fost închise, în această dimineață, aproximativ 3 ore  – timp în care procurorii anticorupție au verificat birourile angajaților.

Ei sunt bănuiți că primeau bani pentru a închide ochii la transporturile ilegale de produse alimentare în Ucraina.

Presa de peste Prut scrie că 10 vameși și 4 reprezentanți ai agenților economici au fost deja reținuți.

Perchezițiile la punctele vamale Leușeni și Sculeni au avut loc la primele ore ale dimineții.  În paralel, procurorii au descins și la domiciliile unor vameși bănuiți de corupție.

Angajații vamali ar fi pretins bani de la persoanele care transportau produse alimentare în Ucraina, scrie presa de peste Prut. În acest fel, oamenii treceau frontiera fără să fie verificați.

Activitatea vămilor a fost blocată în timpul descinderilor: punctul vamal Sculeni a fost blocat între orele 06:00 și 08:00 și aproximativ în același timp a fost închisă și vama de la Leușeni.  Publika.md notează că prin aceste puncte vamale trec zilnic în jur de 20 de mii de mașini.

Amintim, cu o lună în urmă, 28 de vameși au fost reținuți la punctele de trecere a frontierei din Tudora și Palanca într-o operațiune asemănătoare similară celei de astăzi.