Confidenţialitate


Republica Moldova: Orheiul Vechi, un muzeu în aer liber – GALERIE FOTO


Republica Moldova: Orheiul Vechi, un muzeu în aer liber – GALERIE FOTO

Complexul arheologic Orheiul Vechi se află pe valea râului Răut, între satele Trebujeni și Butuceni din raionul Orhei, la o distanță de aproximativ 60 de kilometri de Chișinău, în Republica Moldova.

Pe suprafaţa complexului s-au păstrat multe construcţii, printre care se numără şi o mănăstire săpată în stâncă, cercetate îndelung de istorici, arheologi şi arhitecţi.

Înainte vreme, intrarea în biserică se făcea din partea de jos, iar oamenii treceau peste râul Răutul, urcând câteva scări săpate în stâncă. Acum scările sunt ruinate şi intrarea se face prin partea de sus.

Aici se găseşte o galerie, aproape rotundă, cu înălţimea tavanului de un metru şi 40 de centimetri. În jurul galeriei sunt 11 caverne, despărţite de un zid de piatră. Pereţii şi tavanul galeriei şi cavernelor sunt afumaţi şi se găsesc inscripţii, cum ar fi semnul crucii, sugerând faptul că aici, în vremuri îndepărtate, au locuit călugări.

Biserica are o lungime de aproximativ 10 metri, cu o cupolă rotundă, săpată în stâncă. Biserica adăposteşte câteva icoane cu inscripţie în limba moldoveneaască, pictate pe lemn sau pe pânză, din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Clopotniţa bisericii datează din secolul al XIX-lea.

La aproximativ un kilometru distanţă de biserică se văd câteva grote. Aici se presupune că se află şi mănăstirea rupestră. Săpăturile pentru această mănăstire au început în secolul al XIII-lea de către 12 călugări ortodocşi, aceştia lucrând doar cu dalta şi ciocanul.

Tot aici se găseşte şi una dintre cea mai vechi inscripţii din Republica Moldova. Aceasta se află pe pereţii chiliei călugărului Bosie şi datează din secolul al XVII-lea.

Complexul arheologic cuprinde şi o cruce din piatră din secolul al XVIII-lea. Legenda spune că celor care o ating şi o înconjoară de trei ori, li se va îndeplini orice dorinţă.

*Vizitarea Orheiului Vechi din Republica Moldova s-a realizat cu sprijinul Asociaţiei Turistice Ghizii României.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…