Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoşani a cumpărat anul o maşină de spălat de 20.000 de euro, dar de atunci stă nefolosită. Conducerea spune că rețeaua electrică nu ar face față şi riscă să ia foc la prima pornire, scrie Adevărul.
Mașina are o capacitate mare de spălare, de peste 30 de kilograme de rufe uscate la o tură, și a fost comandată în toamna anului trecut din Italia. Directoarea de atunci a spitalului, Cristina Bahrin. spune că era nevoie de o asemenea maşină, întrucât în spital funcţionează şi o secţie COVID-19.
„Noi avem 120 de paturi şi lenjeria se schimbă odată la două zile. La o capacitate de 30 de kilograme trebuie să maşina în funcţiune de două ori pe zi. Era necesară”, spune Cristina Bahrin.
Dar, după ce a aparatul a ajuns în țară, şefii spitalului şi-au dat seama că nu o pot folosi fiindcă reţeaua electrică a spitalului nu suportă sarcina electrică a aparatului industrial. Pentru a pune în funcţiune maşina de spălat este nevoie de o investiţie de minim 10.000 de euro. De când a fost cumpărată, mașina stă într-o anexă.
Mașina de spălat a ajuns la spital când se schimbase conducerea. În locul Cristinei Bahrin, director interimar, a fost numit manager Costel Lupaşcu, tot interimar.
Noul director a constatat că dacă ar fi pornit maşina de spălat din Italia ar fi ars toată reţeaua electrică a spitalului, lăsând în beznă şi fără curent toate secţiile. În schimb, fosta directoare spune că s-a uitat la toate caracteristicile înainte de a cumpăra maşina şi este convinsă că actualul director nu a fost în stare să racordeze maşina la reţeaua electrică, în anexa pe care a amenajat-o.
„Este o maşină de putere medie. Dumnealui a amenajat un spaţiu, a pus gresie şi faianţă şi când să o pună în priză şi-a dat seama că nu are un cablu dozat corect. Când a amenajat trebuia să amenajeze inclusiv pentru punerea în priză a maşinii de spălat. Îmi este greu să cred că o maşină de 30 de kilograme nu poate fi pusă în priză. Cu siguranţă noi ne-am uitat la toate caracteristicile. Mă duc eu să i-o pun în priză”, spune Cristina Bahrin.
Sursa foto: www.pneumobt.ro
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.