Confidenţialitate

REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA: Primar din Vâlcea, trimis în judecată pentru că ar fi falsificat probe de apă și a obținut ilegal aproape 2 milioane de euro bani europeni

Un fost primar din comuna Lăcusteni, județul Vâlcea, a fost trimis în judecată de DNA pentru o fraudă de aproape 2 milioane de euro din fonduri europene. Banii au fost ceruți pentru a introduce alimentarea cu apă și canalizarea în comună. Pentru că apa recoltată din puțurile forate în comuna lui conținea amoniu peste limitele normale, fostul primar ar fi luat probe de apă dintr-o altă localitate, pe care le-a dus la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.

Alături de fostul primar Marin Puchin au fost trimise în judecată alte trei persoane, pentru infracțiunile de folosire sau prezentare cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Au fost trimiși în judecată, pentru complicitate, și doi reprezentanți ai unor firme și o persoană care era diriginte de șantier la data faptelor.

Un caz similar a fost dezvăluit recent de Pro TV. În emisiunea România, te iubesc! primarul comunei Rebra, Ștefan Danci, s-a lăudat că acum mai bine de un deceniu a dus la analize apă de la magazin. Mai mult, a cumpărat o sticlă și pentru un primar din altă comună : „M-o rugat și primarul din Leșu, cu care am derulat împreună acele proiecte. Mi-a zis: Du-mi și mie dacă tot te duci, mi-a cerut și mie și sunt nu știu unde… Am luat două bidoane, pe unul am scris Leșu și pe unul Rebra”.

Vlad și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.