Confidenţialitate

Republica Fantastică România: Fata Morgana a Asfaltului a fost văzută în oraşul Ocnele Mari din Vâlcea (AUDIO)

Trei străzi din oraşul Ocnele Mari apar ca fiind asfaltate în actele primăriei, dar pe teren nici urmă de asfalt.

Pentru asfaltare, Primăria a plătit unei firme din Piteşti aproape 3 milioane de lei, iar primarul a semnat recepţia, cu toate că 3 străzi nu au fost reparate.

Totul a ieşit la iveală în urma unui control făcut de Curtea de Conturi Vâlcea.

Primarul a recunoscut situaţia, însă a contestat raportul. De ce?

Digi 24: „Domnule, ei au judecat finanţist, eu am judecat ca un inginer, e o realitate, eu nu pot să neg că aceste străzi nu sunt. Dar ei nu au ţinut cont de protocol, ei au zis: trebuia să dai drumul, ai primit banii”, a declarat primarul Petre Iordache.

În urmă cu doi ani, primarul din Ocnele Mari a primit de la Guvern opt milioane de lei, iar lucrările urmau să se încheie în toamna anului trecut. Cel puţin asta era promisiunea firmei din Piteşti care a primit toţi banii încă de anul trecut. N-a terminat decât patru, dar toate cele 7 străzi apar în actele primăriei ca fiind asfaltate, după cum au descoperit inspectorii Curţii de Conturi.

Reclamaţile șoferilor i-au pus pe drumuri pe inspectorii Curţii de Conturi Vâlcea.

Primarul din Ocnele Mari promite că, de săptămâna viitoare, începe adevărata asfaltare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.