Confidenţialitate


Republica Fantastică România: Complex balnear de 4 milioane de euro, niciun turist


Republica Fantastică România: Complex balnear de 4 milioane de euro, niciun turist

Din când în când lumea îşi mai aduce aminte de un complex balnear în care primăria din Slănic Prahova a băgat 4 milioane de euro şi n-a obţinut, în schimb, nici un turist.

E vorba de un complex pe 3 hectare, care include o bază de tratament, cabinete medicale, patinoar, două piscine, 3 lacuri sărate, clădire de birouri şi un amfiteatru în aer liber. Lucrările au început în 2005. În 2011, primăria Slănic Prahova a finalizat investiţia – 4 milioane de euro – şi s-a uitat în jur după cineva care să preia baza de tratament şi să aducă bani oraşului.

Atunci edilii au descoperit că redevenţa pe care trebuia s-o plătească investitorul, 100.000 de euro, era prea mare ca să atragă pe cineva.

Problema e că baza nu are locuri de cazare iar investitorul ar trebui să cumpere şi toate echipamentele necesare.

Drept urmare, întregul complex a trecut în conservare chiar înainte de a fi deschis. Conservarea nu împiedică însă degradarea. După 4 ani de nefolosinţă, locul arată din ce în ce mai rău.

Primarul din Slănic, Daneluş Costea, spune că nu îşi permite să aducă din personalul de la primărie să administreze baza de tratament pentru că şi aşa sunt foarte puţini funcţionari.

Se poate face baie doar în lacurile sărate – costă 10 lei intrarea, 15 lei şezlongul. Nu prea sunt amatori nici pentru asta.

Primăria aşteaptă acum amortismentul contabil al investiţiei – în 2016, când valoarea din acte va scădea suficient de mult, complexul va putea fi scos la licitaţie pentru un preţ mai mic.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…