Construcţia centurii orașului gălățean Tecuci, în lungime de nici şapte kilometri, a început în iunie 2012 şi nu s-a încheiat nici acum. În prezent, potrivit datelor oficiale, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 58 la sută, scrie Adevărul.
Prima firmă care a câștigat proiectul acum 9 ani, Sociedade de Construcoes Soares Da Costa SA, a abandonat șantierul după un an, iar centura a rămas la stadiul de 14,77%.
În 2014, a fost lansată licitaţia pentru găsirea unui nou constructor, iar lucrările au fost reluate în vara lui 2015. Nici cu această firmă nu s-a putut construi toată centura ocolitoare.
S-a ajuns astfel ca acum să fi ales alt constructor pentru finalizarea centurii.
”Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea Mavgo Holding, SC Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi şi SC BDU Maxi Construct Hydostroy AD, preţul de 41.735.534,38 Lei fără TVA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.”, a anunţat CNAIR.
Actualul primar al oraşului Tecuci, Lucian Costin, al patrulea de când a început construcția centurii, speră ca actualul contract să fie dus cu bine la capăt.
„Ţin mâinile încrucişate ca nu cumva să se facă o contestaţie. Am auzit că firmele care au câştigat licitaţia sunt serioase. Lucrările la centură sunt în prezent la jumătate, sperăm să se termine. În ultimii ani ea a devenit ca un mit, ca o legendă. Acum oamenii au nevoie de o demonstrație. Acest şantier a prins patru primari. Lucrările au fost blocate şi din cauza exproprierilor. Atunci când au început lucrările legislaţia nu era atât de permisivă. În acest moment, lucrurile s-au schimbat”, a declarat primarul oraşului Tecuci, Lucian Costin.
Sursa foto: PressHub.ro
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.