Într-un sat din Galați, Lupele, unde oamenii trăiesc în aceleași condiții ca în urmă cu o sută de ani, localnicii și-au primit cardurile de sănătate fără nervi și cozi. Oamenii se întreabă, însă, la ce le-ar putea folosi documentele electronice, ținând cont că în localitate nu e niciun medic.
Ioana Cojocaru a primit plicul în care se află cardul de sănătate în urmă cu câteva luni. Pentru că ajunge foarte greu la medicul de familie, femeia nu a fost curioasă nici măcar să-l vadă.
“Avem carduri de sănătate, nu avem medici de familie. Nu avem o farmacie, nu avem o cutie de chibrit, o sticlă de oțet, trebuie să mergem șapte kilometri ca să ne luăm ce ne trebuie”, spune Ioana Cojocaru.
” Ne rugăm să fim sănătoși, dacă suntem departe”, spune un alt localnic.
Doar în caz de urgență, și numai dacă drumul de pământ e într-o stare suficient de bună, un medic de familie mai vine în sat, la oameni. Nu are cum să le activeze cardurile aici. Cititorul de carduri trebuie conectat la internet. Ori, în Lupele, oamenii au auzit de internet doar la televizor.
“De exemplu, acum mă duc eu după amiază la un pacient. Mergem noi unde nu se pot deplasa. Este îngrozitor drumul”, spune Iulia Vârgolici, medic de familie.
Altfel, ca să vadă un medic și să-și valideze cardul, oamenilor din Lupele nu le rămâne decât să parcurgă șapte kilometri pe jos.