Confidenţialitate

Reprezentanții HORECA propun ca restaurantele să fie deschise mai devreme la interior | AUDIO

Restaurantele deschise mai devreme, chiar după Paște: aceasta este propunerea reprezentanților HORECA pentru autorități.

Se ia în calcul această variantă, spune premierul, însă un criteriu ar putea fi numărul de angajați din acest sector care au fost vaccinați.

Restaurantele ar putea fi deschise la interior indiferent de incidența COVID, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, precum câți angajați din respectivul restaurant au fost imunizați, spune premierul Florin Cîțu:

”Mă interesează să avem tot personalul vaccinat, ca să putem să eliminăm din restricții. Ceea ce doresc eu e să avem restaurante deschise, poate la o anumită capacitate, indiferent de rata de incidență”.

Reprezentanții HORECA vor redeschiderea restaurantelor mai devreme. Anunțul a fost făcut de Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Florin Jianu, după întânirea cu șeful guvernului.

”Ar trebui, deja, după Paște, să se deschidă restaurantele, în aceste sectoare care sunt închise, fiecare operator economic să poată spune: dacă te-ai vaccinat, putem să avem un grad de deschidere de 100%, dacă tot sunt vaccinat”.

Despre o posibilă redeschidere a restaurantelor la interior a vorbit și coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Ghoerghiță:

”Dacă cei care se prezintă pentru acele servicii sunt într-un procent mare, fie vaccinați, fie au dovada că au trecut prin această infecție sau au un test negativ, atunci evident că se pot deschide la un procent mai mare de persoane, indiferent de rata de incidenţă”.

În cele mai multe orașe din țară  restaurantele sunt acum închise la interior. Este vorba de localitățile cu peste 3 cazuri la mia de locuitori.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Mihai Bucureșteanu