Teama că Moldova va fi următoare țintă a Rusiei, ceea ce ar însemna o extindere a războiului tot mai aproape de România, se simte tot mai acut în țara vecină. Rămase în stânga Nistrului, în coasta regiunii separatiste, două sate care sunt sub administrarea autorităților de la Chișinău sunt cele mai expuse în cazul în care conflictul militar va izbucni.
Pentru a ajunge în cele două sate, Molovata Nouă și Cocieri, am traversat Nistrul cu bacul. În acest fel, am putut evita punctele de control de pe teritoriul transnistrean.
Pe bac l-am întâlnit pe Vasile, un veteran al războiului de acum 30 de ani și care a luptat exact în această zonă:
„Au murit foarte mulți băieți. Au fost cazuri de colegi care au murit chiar în fața mea. Ce a fost atunci nu am uitat și nu le voi uita niciodată, chiar dacă aș vrea asta. Uite, noi acum trecem cu barca, dar atunci se trăgea și de pe un mal și de pe celălalt. În martie 1992 am trecut Nistrul pe jos, că era înghețat, iar unii au și căzut în apă, dar am reușit să îi scoatem. Cum a fost atunci nu se mai poate repeta, pentru că dacă se bagă rușii poate fi ceva mai strașnic (mai rău) pentru că armele de acum sunt mult mai puternice. Atunci nu erau drone și alte arme din ziua de azi. Eu cred că Moldova nu va fi implicată într-un conflict militar, dar vă dau garanție că băieții care au luptat acum 30 de ani nu vor merge la luptă în caz că se va cere acest lucru”.
Un alt veteran din conflictul de acum trei decenii este Victor. Locuiește în Molovata Nouă și este mulțumit cu pensia de 750 de lei moldovenești acordată de Guvern, dar spune că nici un ban nu poate șterge suferința războiului:
„Urât a fost războiul de acum 30 de ani. Eu am luptat ca voluntar, așa că acum nu mă mai tem de nimic, chiar dacă lumea spune că amuș (în curând) va începe ceva, iar după Ucraina va urma Moldova și Polonia, așa că eu cred că va fi război. Eu duceam morții și răniții pe malul celălalt, unde era salvarea care îi lua și îi ducea la spital. Chiar dacă am luptat în războiul din 1992 nu avem probleme cu cei din Transnistria, nu ne înghimpă (șicanează) cu nimic.”
Dacă mărfurile, actele și corespondența trec obligatoriu cu bacul, oamenii din cele două sate preferă drumul prin Transnistria pentru a ajunge pe teritoriul Moldovei. Traseul e mai scurt, iar în toți acești ani s-au învățat cu controalele deși în ultimele două săptămâni s-au înmulțit considerabil.
„Merg la Dubăsari și apoi la Chișinău cu microbuzul. Cu bacul ar avea de mers mai mult pentru că ar înconjura. În fiecare zi este controlată la posturile de trecere, dar niciodată nu a avut probleme și asta pentru că lunar autoritățile din Transnistria îi eliberează un document pe care trebuie să îl prezinte la control. E valabil o lună de zile și apoi este înnoit, după ce este înregistrat de autoritățile din Transnistria. Nu vreau să mă gândesc la război pentru că pur și simplu mi-e teamă să mă gândesc la așa ceva. Dar unde să mă duc? Părinții, copiii sunt aici. Noi nu avem nici o treabă cu această situație și nu știm de ce ar trebui să înceapă ceva, dar știrile sunt strașnice. La punctele de trecere a frontierei dintre Moldova și Transnistria sunt cozi mai mari și s-au făcut baraje cu saci de nisip după ce pe teritoriul separatist au existat acțiuni militare, ce-i drept izolate”, mi-a spus Natalia.
În cei 30 de ani care s-au scurs de la finalul războiului, oamenii din dreapta Nistrului s-au adaptat noilor condiții și chiar au profitat de anumite facilități din regiunea separatistă. Serghei chiar se plânge că unele servicii oferite de Guvernul de la Chișinău sunt mult mai scumpe decât în Transnistria:
„Eu m-am învățat cu viața aici, lângă Transnistria. Suntem lângă ei, dar suntem și cu Moldova. E cam ciudat, dar ne-am deprins cu asta. În 1992 a fost ceva la noi, așa că noi nici nu mai băgăm în seamă. Noi, cei care locuim în satele astea două, Molovata Nouă și Cocieri, nu avem probleme să trecem cu mașina spre Moldova pe podul de la Dubăsari. Când aducem însă materiale de construcții în cantități mai mari nu ne lasă, așa că trebuie să trecem cu bacul. La fel se întâmplă și cu cei care aduc alimente pentru magazine. Uite, și mașina e transnistreană pentru că e mai ieftin. Eu am adus-o din Germania și mă costă mai puțin, inclusiv starea tehnică (ITP-ul). La Moldova trebuie să dau peste 2.000 de lei, aici este numai 700 de lei, mai ales cu lefele noastre. Gazul e doar un leu și în Moldova e 15 lei pentru că îl primesc din Transnistria. La ei și curentul e mai ieftin.”
La Cocieri am întâlnit și oameni care preferă să lucreze pe teritoriul Moldovei. Dacă pentru Grigore este o oportunitate, angajatorul său nu pare chiar încântat, dar din cauza lipsei forței de muncă a fost nevoit să accepte și oameni care nu au cetățenie moldovenească.
Vin la Cocieri din Transnistria și lucrează la o spălătorie auto și asta pentru că salariul din satul care face parte administrativ din Moldova se plătește mai bine. Aici câștigă 5.000-6.000 de lei moldovenești, adică dublu față de ceea ce ar fi primit la o spălătorie de pe teritoriul transnistrean.
Chiril, patron spălătorie și service auto: „Nu e simplu să angajezi oameni care au doar cetățenie transnistreană pentru că e ”mare pachetul de documente”, trebuie multe acte. Suntem într-o zonă unde trebuie să lucrăm și cu moldoveni și cu transnistreni”.
