Confidenţialitate

Reportaj: Școala online, o problemă în multe localități. Tabletele promise în vară n-au ajuns nici acum | AUDIO

Disperare – Asta simt multe cadre didactice și părinții copiilor din satele în care educația digitală nu a fost niciodată o prioritate, iar tabletele promise din vară nu au ajuns nici acum.

În nenumărate sate, încă se face economie la lemne, pentru că banii nu ajung, iar internetul pare un moft sau un lux nepermis.

Multe dintre aceste sate au zero cazuri de coronavirus, dar după hotârârea de joi noapte, școlile de aici trebuie să-și oprească activitatea față în față de luni.

„Noi astăzi am avut întâlnire la ora 09:00. Le-am trimis părinților invitația. N-a reușit să intre niciun părinte”, mărturisește o educatoare într-un sat mare din estul țării.

De frica reproșurilor care, spune ea, sigur ar apărea din partea conducerii, nu vrea să-i spunem numele.

Spune însă că școala online în satul său este un coșmar. Nu atât din cauza copiilor mici, cât a lipsei logisticii. Din banii ei, printează săptămânal sute de fișe pe care le imprimă și le lasă părinților pe tejghelele magazinelor din sat. Părinții le iau, le dau copiilor și câțiva dintre ei le aduc tot la magazinul sătesc după câteva zile.

„Absolut nicio tabletă, s-au făcut solicitări la toate școlile, din ce știu eu. Nu, nu s-a dat nimic tehnologie.”

Doamna educatoare spune că educația, live, pe internet, în satul ei, e un coșmar la grădiniță. Din cauza părinților, explică aceasta:

“Nu se descurcă. Au spus că este greu, că nu se descurcă cu acele coduri și e dificil pentru ei.”

Am sunat și directorul unei școli dintr-un sat din Prahova, unde nu e niciun caz de coronavirus. Cu toate acestea, de luni, cei nici 80 de copii din sat stau acasă.

„Astăzi ridicăm de la inspectorat tabletele, noi avem copii puțini, 2 la o clasă, 6 la o clasă. Să știți că am fost și pe scenariul galben și am intrat, am lucrat cu ei de acasă”.

Câte tablete ridicați astăzi?

“Noi am comandat 45”.

Și vă vin toate?

“Eu așa cred..”

În alt sat din județ, tot cu zero cazuri de coronavirus, directorul școlii a izbucnit nervos când l-am întrebat cum se va face educația online, spunând că decizia de a trece în scenariul roșu e o bătaie de joc, mai ales când în localitate nu au sosit tablete, deși zeci de copii sunt săraci.

Unde mai pui că e vineri, și oficial, la școală nu a sosit încă nicio hârtie care să prevadă că de luni se trece în scenariul roșu.

Am stat de vorbă însă cu membrii unei familii din același sat. Trei dintre ei au fost deja afectați de pandemie pentru că în primăvară și vară, trei luni, nu s-au mai întâlnit cu niciun cadru didactic.

Mama copiilor spune că pentru fetele de școală primară și gimnazială, educația online a fost un dezastru:

„În perioada asta nu au învățat absolut nimic, cât au stat acasă. Dacă erau la școală era altceva, mie mi-a fost mai greu cu ele acasă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru