Mii de elevi și părinți care au participat azi la deschiderea noului an școlar. Fiecare părinte a trăit intens bucuria că și-a adus pentru prima dată copilul la școală. Iar pentru cei mici, începe o interesantă aventură.
Un reportaj de Sonia Teodoriu:
Crizanteme, trandifiri, gladiole …toate erau purtate pe brațe de cei mici care și-au cunoscut ori și-au revăzut colegii de clasă. De emoție, mulți nu înțelegeau ce vor oamenii mari…care se întreceau în discursuri. Știu doar că trebuie să aibă prestanță, doar e serbarea de început de an.
“Păi, mi-am pus uniformă… Abia aștept cum e clasa nouă.”
De pe margine, unii părinți simțeau că le iese inima din piept , iar câțiva bunici se simțeau la fel de emoționați ca și cum …ei ar fi urmat să înceapă școala. Am stat de vorbă cu un tătic, care trăiește emoția „primului început de an școlar”… pentru a treia oară.
“Tot ce s-a rezolvat cu școlile în țara asta, în măsura în care s-a rezolvat, să fie de bun augur.”
O mămică își freacă mâinile și se gândește dacă fetița ei va face față…trece în clasa a treia, și e cam greu, spune dumneaei.
“Mai multă joacă pentru cei mici… stresul e mare. Asta e, sunt copii.”
Un bunic ar prefera ceva mai multă rigoare, așa ca … „pe vremea lui”
“Dacă întrebi la clasele mici, știe o povestioară, știe o poezie? Nu! Păi de ce? Nu ne-a spus, nu ne-a dat, nu ne-a obligat.”
Nu toți copilașii au așa mari emoții …mai ales că abia așteaptă unele cursuri.
“Româna e materia mea preferată, nu trebuie să calculezi.
Engleza, pentru că îmi place că pot comunica cu alte țări… cu Rusia.”
