Din drag de România, de tradiții și de locurile copilăriei, fiii satului se întorc acasă la Vaideeni, în Vâlcea. Încearcă să salveze de la dispariție casele strabunicilor făcute de bârne de lemn și cu zidurile văruite în albastru și să ducă mai departe meșteșugurile locului.
Un reportaj de Nicoleta Ene.
De aproape zece ani, fiii satului din Vaideeni, o enclavă de români ungureni, păstori veniți din Jina Sibiului în secolul al XVIII-lea în județul Vâlcea, s-au strâns într-o asociație culturală ‘Moștenitorii” și se străduiesc să lase generațiilor viitoare o bucățică nealterată din satul românesc de altădată, care încet, încet dispare.
În cadrul proiectul “povestea caselor albastre” se încearcă salvarea locuințele străbunilor. Recent casa cea mai veche din sat, de peste 200 de ani, a fost cumpărată de Bogdan Kopecky, ungurean din Vaideeni după mamă și polonez după tată. Este licențiat în conservare și restaurarea și student la arhitectură.
Pe Bogdan l-am găsit pe prispa casei cu pereți albaștri, cânta la fluier și era fericit ca un copil pentru că a găsit în pod unelte vechi care după spune le va folosi în restaurarea casei
“Eu la 32 de ani consider că fac parte din lumea veche. Copiii de acum trăiesc alte vremuri, eu nu știu câți vor mai înțelege cum au trăit părinții și bunicii lor. Făcând parte din lumea veche, venind în vacanțe la țară am prins o lumea care s-a dus , a dispărut, satul românesc nu mai este”, spune Bogdan Kopecky.
“Este un sfredel sau bormasina preistorică cu care se dădeau găuri pentru a realiza acel element care unește cuiul de lemn. Înainte nu se foloseau cuie sau holsuruburi, se foloseau cuie de lemn, Acoperișul casei e tot îmbinat cu astfel de cuie de lemn”.
Reporter: Ai spus ca ai fost foarte fericit când l-ai găsit.
Bogdan Kopecky: Daa, pentru că nu se mai găsesc, nu găsești pe toate drumurile, poate prin târguri sau adunate de prin poduri. Și în restaurare, e bine dacă folosești tehnici tradiționale să lucrezi tot la fel. Mai puțin folosești unelte electrice .
Soții Niculescu, oameni trecuți de 60 de ani, au păstrat intactă casa cu două odăi construită acum 120 de ani, dar și toate obiectele de uz gospodăresc care au aparținut părinților și bunicilor lor
Reporter: În casa aceasta ați crescut?
Traian Niculescu: Da! Cum era? Cum să fie ca la țară, fără baie, curent era. Ne spălau în troacă de lemn.
Reporter: – Acum vi se pare mică?
Traian Niculescu: – Normal, e mică pentru timpurile astea. Mulți zic că trebuia să o demolez. Dar de ce? Parcă îi văd pe părinții mei aici, sunt morți de 32 de ani. Venim aici să ne reculegem.
Fiecare casă salvată de la dispariție este motiv de bucurie pentru Simona Dumitrescu, unul dintre fondatorii Asociației culturale Moștenitorii.
“Nu e bucurie mai mare decât să avem un exemplu de salvgardare a patrimoniului imaterial local. Mă bucur că povestea oamenilor acestora este dusă mai departe. Pentru că e important să nu uităm de unde am plecat, să nu ne uităm rădăcinile, să construim un viitor frumos copiilor noștri, să le dăm aripi să zboare către locuri îndepărtate, dar să le dăm și rădăcini puternice, să se întoarcă acasă”, .
Iar pentru ca meșteșugurile vechi să nu se piardă, Asociația Culturală Moștenitorii organizează lunar șezători unde bătrânii satului îi învață pe tineri să coase ii, să toarcă, dar mai ales să țese în război săculeții de Vaideeni, acele traiste ciobănești în alb negru ale străbunilor care au devenit simbolul localității după ce au fost plimbate prin lumea întreaga
