Coronavirusul schimbă lumea. Se spune deja că, după ce va trece criza aceasta pandemică, puține lucruri vor mai fi ca înainte.
Poate felul în care trăim, în care interacționăm unul cu celălalt, felul în care muncim, în care privim informațiile pe care le primim.
Toate se vor schimba, iar unele schimbări deja se văd.
Dacă ne uităm în propria curte – la colegii jurnaliști – observăm schimbări directe: conferințele de presă se țin prin telefon sau prin videoconferință, jurnaliștii lucrează de acasă și fac mai puțin teren.
Este o perioadă în care informațiile sunt mai greu de verificat și în care pericolul știrilor false e mai mare ca în vremuri obișnuite.
Până la urmă, nici un jurnalist nu a făcut cursuri de Reporter în vreme de pandemie.
Ne adaptăm din mers, ca tot restul societății, de altfel.
Pentru că zilele acestea, informația a fost “centralizată” – adică doar autoritățile centrale au dat publicității datele legate de criză – am făcut un tur al corespondenților Europa FM ca să aflăm cum se vede criza coronavirusului la firul ierbii, în orașele și județele mai mari sau mai mici ale țării.
- Liliana Nicolae & corespondenții Europa FM