Tranzitul unui volum uriaș de mărfuri din Ucraina pune presiune pe puținele puncte de trecere a frontierei cu țara vecină, dar și pe infrastructura de la noi.
Dornești, o mică localitate din județul Suceava, s-a transformat peste noapte într-un nod de importanță vitală pentru bunurile care vin din Ucraina și pleacă spre portul Constanța sau spre alte destinații. Depozitele sunt pline, iar mărfurile continuă să vină din Ucraina, atât cu tirurile, cât și pe calea ferată.
Traficul feroviar prin Dornești a crescut chiar și de zece ori, în timp ce comisionarii vamali au fost nevoiți să angajeze personal suplimentar. Adrian Frunză este comisionar vamal în Dornești de mai bine de 15 ani și spune că o astfel de activitate nu s-a înregistrat niciodată.
„De o lună și ceva a crescut traficul foarte mult, este foarte mult de lucru și nu știm cât va rezista infrastructura care nu e proiectată pentru așa ceva. Ce pleca pe Odessa vine pe aici, prin Siret și Dornești, și se stă foarte mult la rând. De aici, zilnic pleacă între 4 și 6 trenuri de cereale, cu vagoane care sunt trecute la Vadu Siret în vagoane românești, altele descărcate acolo, în Ucraina. Ca număr de tiruri sunt minim 20 în decurs de 12 de ore, iar mare parte pleacă în port în Constanța, dar sunt și altele care descarcă aici, în zonă, inclusiv sâmbăta și duminica. Infrastructura feroviară nu va face față, iar noi cei care lucrăm în Dornești suntem acum aproape la capacitate maximă, iar ca să găsești un loc liber este foarte, foarte greu. Am angajat oameni, cumpărăm utilaje și ne pliem după situație. Va începe transvazarea de motorină și vor veni minim 4 trenuri pe zi, din Constanța spre Ucraina”.
Pentru că volumul de marfă care vine din țara vecină este foarte mare, în partea ucraineană a Punctului de Trecere a Frontierei Siret sunt cozi imense, ceea ce înseamnă că se așteaptă zile întregi pentru a intra în România.
Alexei, șofer tir din Ucraina: „Vin din Ucraina, de la Ternopil, și am stat 10 zile la rând să intru în România. Aduc cereale din Ucraina și le duc la Verești. Sunt foarte multe mașini și asta e singură vamă, dar ar trebuie deschise mai multe puncte de trecere”.
Adrian Frunză, comisionar vamal: „Majoritatea șoferilor de tir nu vor să meargă în Ucraina pentru că au o frică serioasă. Vine foarte multă marfă din Ucraina, iar acolo coloana de mașini este de 20 de kilometri, iar ca timp de așteptare înseamnă 7-8 zile. Fără rând vin doar camioanele cu ajutor umanitar și cele pentru combustibil. Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe cale rutieră, a crescut de minim 6-7 ori. Noi, ca și comisionari vamali, nu facem efectiv față. Am angajat încă 2 oameni, iar volumul de activitate va crește pentru că sunt cerințe tot mai mari, de la cereale, caolin, pal, sticle, borcane, care mergeau pe la Odessa și acum trec pe aici. Traficul feroviar a crescut de cel puțin 10 ori. Vin foarte multe cereale și care pleacă la Constanța. Sticla pleacă în Spania, caolinul în Turcia, osb-ul în Italia și Ungaria. Mare majoritate a traficului de mărfuri din Odessa e mutat acum aici”.
Printre cei care muncesc la Dornești l-am găsit și pe Catel. Este din Nepal, iar alături de el sunt alți 6 conaționali, ultimii 2 veniți în urmă cu o săptămână.
„Am 2 ani de când lucrez în România, descarc vagoane, încarc mașini. Se câștigă mai bine în România decât în Nepal, iar acum suntem 7 oameni din Nepal care lucrăm aici. Acum e puțin mai mult de lucru de când e cu războiul”.
Previziunile arată că volumul de mărfuri care va veni din Ucraina va crește, motiv pentru care autoritățile se gândesc să deschidă noi puncte de trecere a frontierei pentru traficul auto, dar fără a fi avansate și date exacte în acest sens.