Confidenţialitate

Reportaj: Faleza Cazinoului din Constanța plină de turiști în a patra zi a anului / AUDIO

Vremea însorită de pe litoral, cu temperaturi mai ridicate decât în restul țării, a atras pe malul mării un număr însemnat de turiști.

Faleza Cazinoului a fost supraaglomerată la orele prânzului. Oameni de toate vârstele s-au plimbat, s-au oprit la terasele din portul turistic Tomis sau pur si simplu s-au bucurat de revederea cu marea.

Turiștii au profitat de vremea frumoasă, de weekendul prelungit și au dat o fugă la mare.

„Din București. Am venit să vedem marea, Cazinoul, foarte frumos. Primăvară curată. Am zis venim să vedem și noi Cazinoul că e pentru prima dată când îl vedem după ce s-a renovat”.

Promenada Cazinoului a fost plină. Este, de altfel, locul de intâlnire și relaxare pentru toată lumea, indiferent de anotimp. Turiștii vin insă in primul rând pentru mare.

„Este superbă, tot timpul e soare. Ne plimbăm prin port și pe plajă, să ne petrecem timpul în natură. E prima dată când vin iarna la mare. E liniștită și curată. Ne plimbăm, aerosoli și înapoi acasă”.

O familie din Bucuresti vine intotdeaana la mare, la inceputul anului.

„Noi venim de la 2 grade și aici ne bucurăm cu adevărat de soare. Aproape în fiecare an venim. Ne plimbăm, mâncăm ceva la o terasă…atât”.

Nici plimbările pe mare nu au fost ocolite. Câteva ambarcațiuni au fost la dispoziția turiștilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Ghiulfer Predescu