Microbuzele școlare folosite pentru transportul elevilor din județul Suceava sunt vechi și multe dintre ele au depășit de mult timp norma de casare. Situația este cunoscută și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a cărei conducere spune că pentru siguranța elevilor este nevoie de microbuze noi.
În tot județul Suceava există 136 de microbuze, din care 53 sunt în administrarea școlilor și restul în administrarea primăriilor.
Pentru transportul copiilor în condiții decente și în siguranță este nevoie însă de un număr mult mai mare de microbuze. Potrivit unui necesar întocmit la solicitarea școlilor, ar fi nevoie de alte 155 de microbuze, cele mai multe cu 16 locuri, sens în care a fost transmisă o solicitare către Ministerul Educației.
Din cauza lipsei mijloacelor de transport s-a ajuns ca unele microbuze să fie utilizate cu mult peste limita perioadei de casare.
Un exemplu în acest sens este unul dintre cele două microbuze școlare de la Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” din Cornu Luncii. Fabricat în 2006, microbuzul trebuia scos din uz încă de acum 10 ani, iar pentru că nu mai corespunde din punct de vedere tehnic nu va mai fi pus în circulație începând cu noul an școlar.
Un alt exemplu este la Școala Gimnazială din Panaci, unde 80% dintre elevi sunt navetiști, iar microbuzele aflate în uz sunt depășite moral, motiv pentru care este nevoie urgent de alte mijloace de transport.
O altă situație aparte este la Liceul Tehnologic Broșteni, unde un microbuz școlar necesită reparații, iar autoritățile locale caută bani pentru a remedia lucrurile.