Razboiul din Ucraina a adus mulți copii în situații din cele mai dramatice. UNICEF spune că jumătate dintre copiii Ucrainei și-au părăsit casele și țara, devenind refugiați.
La începutul lunii mai, potrivit autorităților ucrainene, 220 de copii au murit în război, iar aproape 700 au fost răniți.
Alții și-au văzut părinții sau frații uciși. Mulți trăiesc în buncăre sau prin subsolurile caselor, în condiții greu de imaginat și de suportat.
Iar sentimentul care îi domină în aceste zile este frica.
Traumele psihice ale războiului, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, vor fi aproape imposibil de uitat sau de vindecat.
Despre copilăria cu frica în sân vorbește astăzi Liliana Nicolae
Într-un reportaj făcut de Associated Press, o mamă întreabă în lacrimi: De ce? De ce se întâmplă toate astea? Cine ne va da copiii înapoi?
În timp ce o fetiță de 7-8 ani spune aproape plângând că nu vrea să moară.
Este crunt cum au ajuns copiii să se gândească la moarte, așa cum unii au ajuns să nu mai creadă în Dumnezeu.
“Nu mai cred în Dumnezeul vostru. Dacă ar exista, nu am suferi atât de mult. Auziți, mama mea nu a făcut niciodată nimic rău. Nici măcar nu l-a lăsat pe domnul Kolya peste noapte în aceeași casă până nu s-au căsătorit. Ea mergea la biserică și mergea des la spovedanie, la fel și eu. Unchiul Kolya s-a lăsat chiar de fumat, deoarece mama credea că este un păcat. Și Dumnezeul vostru a luat-o. Mi-a spus odată un preot că mama mea va sluji lui Dumnezeu, dar ar fi fost mai bine să slujească aici, educându-ne.
Urăsc Rusia. Unchiul meu e acolo. Știți ce mi-a spus azi la telefon? „Katya? Ce Katya? Fată, nu te cunosc. Ce război, ce Katya?”. Și apoi a scris de pe alt număr: „Katya, nu-mi scrie. Este periculos pentru mine și familia mea. Mama ta deja nu poate fi întoarsă”.
– A povestit jurnaliștilor ucraineni Katia, o fată de 14 ani, a cărei mamă a fost ucisă în război.
La începutul războiului, încă mai existau voci care spuneau că nu trebuie să apară copiii la televizor sau în fotografii.
Un copil care plânge, care e rănit pe o targă sau care e ținut în brațe fără suflare – erau considerate imagini prea dure. Acum, copiii au devenit fețe și voci ale războiului, pentru că și ei îl trăiesc. Nimeni nu-i ferește de asta.
Peste 4 milioane de copii ucraineni și-au părăsit casele și sunt acum pe drumuri, refugiați. În țările vecine Ucrainei – România, Republica Moldova, Polonia au ajuns cei mai mulți.
Când a izbucnit războiul, am început să mă întreb cum aș putea ajuta. Eu cred că fiecare ar trebui să ajute în ceea ce se simte cel mai bine – îmi spune Alicja Safarzynska-Platos.
Alicja trăiește în Polonia. Este psiholog educational și mamă a trei copii mici: de 7 luni, de 3 și de 5 ani.
Am observat cum această situație îi afectează pe propriii mei copii, care trăiesc în siguranță și confortabil, dar au început să fie stresați auzind conversații despre război din nou și din nou. Mi-am imaginat cât de traumatizant trebuie să fie acest eveniment pentru copiii ucraineni scăpați de război (ca să nu mai vorbim de cei care au rămas acolo…). Pierderea propriei case, bunurile, despărțirea de tatăl/frații care au rămas în urmă să lupte, venirea într-o țară necunoscută, oameni străini, o limbă străină – lista poate continua. Este un coșmar. Si o traumă pe viață.
Pe de altă parte, Alicja a observant că și adulților le este dificil să găsească cea mai bună cale prin care să le vorbească propriilor copii despre război.
Într-un mod sincer, fără să sune neadevărat și fals (pe care copiii îl înțeleg imediat), dar în același timp să nu le distrugă sentimentul de siguranță, să fie susținător și să lase loc celor mai dificile emoții. Este extrem de dificil, mai ales când îți este frică și nu știi ce se va întâmpla în continuare.
Așa că, după atâtea întrebări, firești în aceste zile, Alicja s-a hotărât să scrie mai multe povești.
Povești terapeutice, care să-i ajute pe copiii ucraineni să treacă peste fricile războiului. Sau măcar să le înțeleagă puțin.
Cea mai mare inspirație a fost să vorbesc cu proprii mei copii. La început mă întrebam dacă să le povestesc deloc despre război. Mi-a fost teamă că se vor stresa și nu se vor simți în siguranță. Totuși, subiectul a început să fie atât de omniprezent, încât copiii înșiși au început să se întrebe „ce este războiul”, „dacă suntem în pericol” etc.
În plus, am luat sub acoperișul nostru o familie cu copii din Ucraina. Este de neimaginat cum suferă copiii care fug de război, copiii care și-au părăsit casele, familiile, tații și nu știu dacă îi vor mai vedea vreodată. În cărți, încerc nu atât să le explic situația, pentru că eu însumi nu o înțeleg, cât să o povestesc din nou, în limba unui copil. Vreau să creez acolo un loc pentru emoții, în special pentru cele dificile, să le povestesc sincer despre ceea ce s-a întâmplat.
Poveștile au fost publicate pe internet, în mai multe limbi, și descărcate rapid într-un număr record.
Au fost traduse în aproape 20 de limbi, printre care și ucraineanaă și rusă, dar și engleză, frnaceză, chineză, maghiară și română – pentru că poveștile sunt universale.
Pe unii îi învață să înțeleagă, pe alții – cum să ajute.
M-au contactat și de la Institutul Polonez din București întrebându-mă dacă pot traduce cărțile în limba română. bineînțeles că am spus da. Și astfel ambele cărți sunt acum disponibile în acea limbă.
Am pus cărțile disponibile în Dropbox și le-am distribuit diverselor grupuri de suport de pe Facebook. Cu toate acestea, interesul s-a dovedit a fi atât de mare încât în primele 24 de ore fișierul a fost descărcat de peste 10.000 de ori și Dropbox s-a prăbușit! De asemenea, am primit o mulțime de oferte pentru traducerea textelor în diferite limbi! Fiecare traducere este realizată de traducători profesioniști pentru a păstra sensul psihologic al poveștilor.
O tânără mama din Ucraina povestește pentru BBC că i-a spus fetiței ei că vor călători mai mult. Că pleacă într-o aventură. În ultima vreme, însă, e tot mai greu. Mă întreabă când mergem acasă, la tata …
Acasă, în Ucraina, au rămas aproape jumătate dintre copiii acestei țări. Au rămas, cu orice risc.
O femeie povesteste cum fiul ei, de 13 ani, a fost ucis în timp ce încercau să fugă dintr-un sat ocupat de ruși. Ea spune că soldații ruși s-au prefăcut că îi lasă să plece. Chiar le-au făcut cu mâna. Apoi, au deschis focul asupra mașinii în care se aflau.
Pentru mulți copiii soarele a dispărut de pe cer. Nu am mai văzut lumina soarelui de 2 luni – spune un copil aflat în buncărul de la combinatul Azovstal.
Altul, este filmat de mama lui, printre ruinele casei.
Se trage – vino înapoi! – îi spune mama. Când se oprește atacul, reușește să spună, cuminte, în fața camerei, așa cum ar spune o poezie la școală: Sunt Makari, am 7 ani și trăiesc în buncăr.
Cum spuneam, fețe ale copilăriei în război. Copilărie cu frica în sân.
Alicja Safarzynska-Platos , psihologul educational din Polonia, care a scris povești terapeutice pentru copiii afectați de război, spune că cei mici absorb ca un burete tot ce se întâmplă în jurul lor. Iar sentimental de Securitate le-a fost distrus cu totul.
Ar trebui să existe spațiu pentru emoții, în special pentru cele dificile, spațiu pentru eliberare și instrumente pentru a face față propriilor reacții și stres. Desigur, cartea este doar începutul, o sămânță pe care o plantăm și o introducere în efortul și munca uriașă pe care noi adulții trebuie să o facem pentru a restabili copilăria copiilor noștri.
Poveștile, pot fi citite aici: https://potrzebafantazji.com/bohaterowie/
