Confidenţialitate

Repetiții pentru revenirea la normalitate în Spania: mersul la restaurant fără mască

În 6 restaurante din Girona, Spania, se fac repetiții pentru revenirea la normalitate: mersul la cină fără mască pentru cei vaccinați și pentru cei cu test negativ Covid.

Au fost selectate 6 restaurante, deschise vinerea și sâmbăta, între orele 19 și 21.00 în care gradul de ocupare poate fi de 80%.

La o masă au voie cel mult 6 persoane care pot proveni din 3 familii diferite.

Cei care își doresc să revină la o cină cu familia și cu prietenii, trebuie să fie vaccinați, să fi trecut prin boală în ultimele 3 luni sau să aibă un test PCR negativ.

Accesul va fi permis după ce clienții își descarcă o aplicație pentru telefonul mobil și primesc un certificat contra unei taxe de 2 euro din peste 30 de farmacii implicate în program.

Cu totul, experimentul, numit „Girona deschisă”, durează 5 săptămâni și autoritățile testează, astfel, o posibilă redeschidere a activităților cu public. În toată această perioadă, și angajații restaurantelor vor fi testați periodic.

Experimentul s-ar putea extinde la finala ligii feminine de baschet – programată la 2 mai – la care ar urma să fie permis accesul pentru 3.000 de spectatori tot în baza vaccinării sau testării.

  • Iorgu Ianuși