Confidenţialitate


Reguli mai stricte pentru cei care doresc să devină asistenți maternali | AUDIO


Reguli mai stricte pentru cei care doresc să devină asistenți maternali | AUDIO

Aceștia trebuie să fi absolvit măcar liceul și să urmeze cursuri de specialitate. În plus, nu vor mai avea voie să aibă și alt loc de muncă – spune ministra Familiei, Natalia Intotero. Aceasta a anunțat că legislația va fi modificată după ce s-au înregistrat mai multe cazuri de copii agresați de asistenții maternali în grija cărora se aflau.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sunt asistenți maternali care iau în grijă copii cu probleme de sănătate, copii cu dizabilități. Credeți că ar putea să aibă două locuri de muncă? Este dificil. Am discutat deja și cu colegii de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Educației. Aceștia trebuie să beneficieze de finalizarea cursurilor învățământului liceal, ceea ce nu este obligatoriu în momentul de față. Și apoi, cursuri de formare cu ajutorul instituțiilor specializate. Este foarte important ca ei să fie testați periodic – o dată la doi ani, de ce nu. Din punct de vedere psihologic, cred că ar trebui regândit și numărul copiilor pe care ei pot să îl aibă în grijă”, a explicat Natalia Intotero.

În plus, viitorii asistenți maternali trebuie să demonstreze că spațiul în care locuiesc este adecvat pentru creșterea copiilor și că în localitate se află școli sau grădinițe pe care cei mici să le frecventeze.

Proiectul urmează a fi discutat cu sindicatele și mai poate suferi modificări, a precizat ministra Intotero.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Iași: Un bărbat a murit la Spitalul „Sfântul Spiridon” după ce a stat 7 ore la UPU. Conducerea spitalului: A fost internat după ce i s-au făcut toate investigațiile | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria