Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de cel puțin 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de cel puțin 2 metri între persoane.
Reglementările sunt prevăzute într-un Ordin al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne care se referă la regulile privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.
Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, luni seara, slujbele oficiate de către personalul de cult în aer liber (în curtea lăcaşului de cult) se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 2 metri între persoane.
În ceea ce priveşte procesiunile şi/sau pelerinajele religioase, acestea se organizează cu asigurarea unei distanţe minime de siguranţă de 2 metri între credincioşi.
FOTO: Andrei Paleu