Confidenţialitate

Regina Elisabeta a II-a, monarhul britanic cu cea mai lungă domnie – VIDEO

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica Prințului Albert, Duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary, și a Elisabetei Bowes-Lion, Ducesă de York.

Regina Elisabeta a II-a este șeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat printr-o proclamație regală la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg și Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

Atât Prințesa Elisabeta, cât și sora sa mai mică, Prințesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) și a guvernantei. Cursurile școlare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar și lecții de dans, muzică și artă, echitație.

În 1936, cursul vieții Prințesei Elisabeta avea să se schimbe odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, Ducele Albert de York a fost proclamat rege sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, Prințesa Elisabeta a devenit moștenitoare a tronului având titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta.

În momentul declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, Prințesa Elisabeta, în vârstă de 13 ani, împreună cu sora sa, Prințesa Margareta, au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regină a susținut primul său discurs transmis pe calea undelor, în care îi încuraja pe copiii britanici, spunându-le: ”…și la sfârșit vom fi toți bine; căci Dumnezeu va avea grijă de noi și ne va aduce victoria și pacea”.

Numită colonel, șef al Gărzii de Grenadieri de către tatăl său, Elisabeta și-a făcut prima apariție publică în 1942, inspectând trupele. A început să-și însoțească părinții, în vizitele oficiale, pe care aceștia le efectuau în țară. În 1945, Prințesa Elisabeta s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar, învățând să devină un bun șofer și mecanic. Chiar dacă munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, această perioadă i-a dezvăluit tinerei prințese o lume diferită față de cea regală. O altă experiență, pe care a trăit-o, a fost aceea când Elisabeta și sora sa Margareta s-au amestecat printre oamenii care sărbătoreau Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat încheierea celui de-Al doilea Război Mondial.

regina elisabeta II shutterstock

Foto: McCarthy’s PhotoWorks / Shutterstock.com

Prințesa Elisabeta l-a întâlnit pe Philip Mountbatten, fiul Prințului Andrew al Greciei și stră-strănepot al Reginei Victoria, pe când avea doar 13 ani. Cei doi au ținut legătura, devenind peste ani îndrăgostiți. Prințul Philip și-a efectuat serviciul militar în Marina Britanică.

Căsătoria cu Prințul Philip Mountbatten a avut loc pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra.

https://www.youtube.com/watch?v=UHRK4knt7z8

Prințul Philip a devenit în urma căsătoriei, Duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului (14 noiembrie 1948), Prințesa Anne (1950), Prințul Andrew (1960) și Prințul Edward (1964), opt nepoți și cinci strănepoți.

Regele George al VI-lea a murit pe 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey pe 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară a fost transmisă la televizor în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

Regina și-a sărbătorit Jubileul de Diamant în 2012, marcând 60 de ani de domnie. Elisabeta a devenit șeful de stat britanic cel mai longeviv (depășindu-l pe Richard Cromwell) la 29 ianuarie 2012, la vârsta de 85 de ani. De asemenea, la 9 septembrie 2015, la vârsta de 89 de ani, a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (depășind-o pe regina Victoria, care a domnit 63 de ani și 216 zile).

Regina Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 și pe cele paralimpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, pe cele de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a mai deschis Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, iar Prințul Filip pe cele de la Melbourne din 1956.

În onoarea aniversării de 90 de ani a Elisabetei a II-a, poşta regală britanică a lansat un nou timbru. Fotografia prezintă patru generaţii ale familiei regale – Elisabeta a II-a, Prinţul Charles, fiul cel mare al acestuia, William, şi micul prinţ George, care apare pentru prima dată pe un timbru poştal, la doar doi ani.

familia regala britanica

Foto: The British Monarchy/Facebook