Unul dintre câinii Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Holly, a fost eutanasiat săptămâna trecută la Balmoral, în Scoția, după ce a fost răpus de boală, totodată fiind afectat și de bătrânețe, scrie publicația People.
Holly a apărut într-un scurtmetraj cu Daniel Craig, în 2012, difuzat în cadrul Jocurilor Olimpice.
Filmul poate fi văzut aici: https://www.youtube.com/watch?v=IccmIECEqTU
De asemenea, a fost unul dintre câinii care apar în fotografiile realizate de Vanity Fair, pentru a marca împlinirea vârstei de 90 de ani a monarhului. Fotografiile au fost realizate de Annie Leibovitz, în Castelul Windsor, unde Regina a fost înconjurată de familie, dar și de căței.
Ceilalți trei câini ai Reginei, Willow, Vulcan și Candy, au apărut de asemenea în poze. Willow are, de asemenea, 13 ani.
“Cea mai importantă și emoționantă parte a acestei ședințe foto a fost faptul că totul a fost ideea ei”, declarase Leibovitz pentru Vanity Fair. “A vrut să fie fotografiată alături de nepoți și stră-nepoți; soțul ei, Prințul Philip, Ducele de Edinburgh; fiica sa, Prințesa Ana; și câinii ei”.
Potrivit Daily Mail, apropiații Reginei au spus că aceasta este “foarte tristă” din cauză că a trebuit să își eutanasieze animalul, dar “că nu îi place să vadă că patrupezii ei suferă, iar Holly a ajuns la o vârstă destul de înaintată”.
Elisabeta este cel mai în vârstă monarh din istoria Marii Britanii, iar anul trecut a depășit-o pe stră-străbunica ei, Regina Victoria, devenind cel mai longeviv monarh de pe tronul Marii Britanii.