Copenhaga a anunţat rechemarea ambasadorului său la Teheran după ce a dejucat un proiect de “atac” pe teritoriul danez împotriva unui opozant al regimului iranian.
“Danemarca nu poate tolera în niciun mod ca indivizii aflaţi în legătură cu serviciile de informaţii iraniene să pună la cale atacuri asupra unor persoane” pe teritoriul său, a declarat, marţi, şeful diplomaţiei daneze, Anders Samuelsen, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit şefului serviciului de informaţii danez, Finn Borch Andersen, un norvegian de origine iraniană arestat la 21 octombrie, a pregătit atacuri împotriva a trei iranieni – dintre care cel puţin unul urma să fie ucis – suspectaţi de apartenenţă la Mişcarea de luptă arabă pentru eliberarea Ahva, relatează Agerpres, care preia o ştire AFP
Teheranul acuză această mişcare separatistă de implicare într-un atentat la o paradă militară în care au fost ucise 24 de persoane pe 22 septembrie la Ahvaz, capitala provinciei iraniene Khuzestan, cu populaţie majoritar arabă.
Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a calificat pe contul său Twitter drept ”inacceptabil ca Iranul sau orice alt stat străin să plănuiască asasinate pe teritoriul danez” şi a indicat că eventuale ”măsuri împotriva Iranului vor fi discutate în cadrul Uniunii Europene”.
Secretarul de stat american Mike Pompeo le-a cerut aliaţilor SUA să “facă faţă tuturor ameninţărilor Iranului la adresa păcii şi securităţii”. “De 40 de ani, Europa este ţinta atacurilor teroriste sponsorizate de Iran”, a adăugat el.
Potrivit agenţiei de presă iraniene Irna, Teheranul respinge acuzaţiile autorităţilor de la Copenhaga, acuzând duşmanii Iranului că doresc să distrugă relaţiile sale cu Europa.