Confidenţialitate


Regele Charles al III-lea a fost încoronat. Se trag salve de tun în toată Marea Britanie | GALERIE FOTO


Regele Charles al III-lea a fost încoronat. Se trag salve de tun în toată Marea Britanie | GALERIE FOTO

Regele Charles al III-lea a fost încoronat oficial la Abația Westminster Abbey. Coroana Sfântului Eduard a fost așezată pe capul regelui de către Arhiepiscopul de Canterbury, iar acesta este încoronat oficial. Congregația a strigat “God Save the King”, clopotele abației au sunat de afară s-a auzit o fanfară care a marcat momentul. De asemenea, se trag salve de tun în toată Marea Britanie pentru a marca acest moment.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea are loc sâmbătă, 06 mai 2023, la Abația Westminster Abbey. Este prima ceremonie de încoronare din ultimii 70 de ani, eveniment la care participă șefi de stat, membri ai familiei regale străine, dar și ai familiei regale britanice, reprezentanți ai guvernelor din lume, dar și miniștri din guvernul britanic și oficiali britanici și foști oficiali britanici. La evenimentul transmis live în toată lumea participă și președintele României – Klaus Iohannis, dar și președinta Republicii Moldova – Maia Sandu.

Cele mai importante momente, în imagini, de la Ceremonia de Încoronare

Momentul Încoronării Regelui Charles al III-lea

Procesiunea Regelui Charles al III-lea

Sursa colaj foto: YouTube / The Royal Family

Urmărește actualizarea evenimentului în timp real aici: Regele Charles al III-lea a fost încoronat oficial. LIVE UPDATE | LIVE VIDEO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…