Confidenţialitate

Refugiile montane, posturile sezoniere și bazele Salvamont vor fi dotate cu dezinfectant

Muntele ne așteaptă să îi călcăm din nou pe cărări”, transmit salvamontiștii, anunțând în același timp că dotează refugiile montane, posturile sezoniere și bazele Salvamont cu soluție dezinfectantă.

Până acum Salvamont a primit de la o asociație 50 de litri de dezinfectant, iar de la un hotel dozatoarele.

Din Apuseni până în Făgăraș, din Bucegi până în munții Rodnei, salvamontiștii și partenerii încep amplasarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă în cât mai multe refugii montane, posturi sezoniere și baze Salvamont, astfel încât, odată cu revenirea pe munte să poată fi folosite de turiști.

Preocuparea permanentă a salvamontiștilor din întreaga țară este prevenirea evenimentelor montane și reducerea numărului de accidente pe munte. Muntele, cel pe care îl iubim atât de mult și care ne atrage permanent, ne pune acum în fața unei noi provocări, să nu răspândim între noi acest coronavirus. Haideți, împreună, ca iubitori ai muntelui, deopotrivă drumeți, practicanți ai sporturilor montane și salvamontiști să demonstrăm că muntele și activitățile montane nu reprezintă un factor de propagare a acestui virus. Fiți alături de Salvamont România și partenerii săi în campaniile de reducere a numărului de accidente pe munte”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România.