Reforma pensiilor speciale intră de marți pe circuitul de avizare din Guvern și va fi adoptată săptămâna viitoare ca proiect de lege. Pensiile militare nu se modifică. Potrivit ministrului Muncii, schimbările din acest sistem nu vor fi adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă, ci în Parlament.
Pe de altă parte, Uniunea Salvați România a depus în Parlament o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale celor care au lucrat la Securitatea ceaușistă, condamnaţi definitiv de instanţe.
Proiect de reformă a pensiilor speciale, după ce va fi avizat de ministere și adoptat de guvern săptămâna viitoare, va fi trimis în Parlament pentru dezbateri. Ar urma să fie adoptat, cel mai probabil, în sesiunea legislativă care va începe în februarie.
Surse guvernamentale spun că proiectul este rezultatul unor negocieri purtate, în ultimele zile, în coaliție.
Vizate de reformă vor fi pensiile magistraților, diplomaților, funcționarilor parlamentari, personalului aeronautic civil și celui auxiliar din instanțe, alături de angajații Curții de Conturi.
Pensia netă inițială nu poate depăși 100% din salariul net al persoanei în anul pensionării.
Vârsta de pensionare ar urma să crească cu câte 6 luni pe an timp de 10 ani, astfel încât să se ajungă la cei 65 de ani ceruți de Banca Mondială.
Pensiile militare nu se modifică
Banca Mondială a recomandat ca acestea să nu fie modificate în condițiile războiului din Ucraina.
Fără pensii speciale pentru torționarii comuniști care au torturat și ucis mii de români în închisori și nu numai înainte de 1989. USR a depus la Parlament un proiect de lege în acest sens. Liderul USR Cătălin Drulă.
„Această categorie de pensie specială, mă refer la lucrătorii Securității, este cea mai odioasă dintre toate. Statul român modern democratic nu are voie să recompenseze cu privilegii pe cei care ne-au bătut, torturat și chiar omorât părinții și bunicii.”
În România, 1300 de torționari și membri ai fostului aparat de represiune primesc acum pensii speciale.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea