Din partea PNL, Teodor Atanasiu a amintit că formațiunea sa ar fi vrut ca reducerea CAS-urilor să intre în vigoare încă de la începutul acestui an. El a adus în Parlament o coroană funerară care să marcheze decesul economiei românești. Iar senatorul PDL Dumitru Oprea s-a arătat nemulțumit de argumentele Ioanei Petrescu și i-a cerut ministrului de finanțe date concrete. La momentul votului, senatorii opoziției au părăsit sala de ședințe. Pe de altă parte, Legislativul mai are în vedere pensionarii și mamele care au primit venituri necuvenite de la stat din cauza unor erori făcute de funcționari. Ei nu vor mai returna aceste sume, așa cum îi obligase Curtea de Conturi. Cei care au obținut însă bani în plus în baza unor documente false nu beneficiază de amnistia fiscală. Cum în sală n-au mai rămas suficienți parlamentari după retragerea opoziției, aceste demersuri mai așteaptă. Un proiect similar îi vizează și pe unii profesori, în special pe cei din Valea Jiului, dupa cum a anuntat premierul Ponta.