Confidenţialitate

O scoțiancă a doborât recordul mondial la tunsul oilor într-un maraton de 9 ore | AUDIO

Recordul mondial la tunsul oilor, doborât de o scoțiancă de 51 de ani. Aceasta a tuns peste 500 de oi în 9 ore, în cadrul unei competiții.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Una Cameron a tuns, la o fermă din Cornwall, 517 oi într-un maraton de 9 ore.

Este echivalentul a două maratoane consecutive, notează jurații competiției, citați de The Guardian.

În tot acest timp, Cameron, o ciobăniță profesionistă de aproape trei decenii, a luat doar patru pauze.

Aceasta s-a antrenat timp de un an pentru tentativa de record – s-a trezit zilnic la 5 dimineața, a făcut exerciții cardio, de greutate și de mobilitate, iar în ziua competiției, s-a hrănit doar cu ovăz și budincă de orez, pentru a putea rezista efortului.

Recordul mondial anterior fusese stabilit în februarie 2023 – când o neozeelandeză  a tuns 458 de oi în nouă ore.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Jocurile Olimpice de la Paris: O atletă și-a cerut iubitul în căsătorie după finala la 3.000 de metri obstacole | VIDEO