Un Saint Bernard din Statele Unite a intrat în Cartea Recordurilor pentru ‘cea mai lungă limbă de câine’.
Mochi Rickert este o femelă cu blană albă, adoptată dintr-un adăpost în urmă cu 6 ani şi jumătate de o familie din Dakota de Sud.
Limba câinelui măsoară 18,6 centimetri, o anomalie care i-a asigurat un loc de cinste în noua ediţie a Guiness Book.
Mochi reuşeşte cu greu să îşi stăpânească limba, care zburdă peste bot precum o şopârlă.
Stăpânii căţeluşei o laudă şi spun că este foarte calmă, dar cu multă personalitate.
Mochi adoră să fie îmbrăcată în diverse costume canine şi se lasă fotografiată.