O pereche de pantofi de sport ce-i aparține rapperului Kanye West a fost vândută unei platforme de investiţii specializate pentru 1,8 milioane de dolari, potrivit AFP.
Anunțul a fost făcut de casa de licitații Sotheby’s, care a organizat vânzarea, suma fiind de trei ori mai mare faţă de precedentul record în urma vânzării unei perechi de încălţăminte sport.
Recordul de preţ pentru o pereche de pantofi sport, care a fost doborât de mai multe ori în ultimii ani, era deţinut până în prezent de perechea Air Jordan 1, fabricată de Nike, care a fost vândută cu 615.000 de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s la jumătatea lunii august din 2020
Pantofii sport de culoare neagră, Nike Air Yeezy 1, model unic, au fost prima pereche din gama Yeezy care a fost prezentată în public, atunci când rapperul Kanye West i-a purtat la gala Grammy Awards din 2008. La vremea respectivă, era vorba despre un prototip. Modelul intrat în fabricaţie a fost pus în vânzarea abia în aprilie 2009.