Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că e posibil ca în a doua parte a zilei, traficul rutier să se intensifice, ca urmare a revenirii multor automobiliști din minivacanța de 1 Mai, atât pe DN1 Brașov – Ploiești, care străbate stațiunile montane de pe Valea Prahovei, cât și pe Autostrada A2 Constanța – București, care unește litoralul Mării Negre de Capitală.
Pentru evitarea aglomeraţiei de pe DN1, dacă va fi cazul, poate fi luată în considerare ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploiești. De la Sinaia către Capitală se poate veni și pe ruta DN71 Sinaia – Târgoviște – Bâldana – DN7 – Bâldana – București.
De asemenea, automobiliștii care se vor întoarce astăzi din zona Bran – Moeciu către Capitală vor putea folosi, la nevoie, și ruta DN73 Bran – Câmpulung – Pitești – A1 – Pitești – București (alternativă la traseul Bran – Râșnov – Predeal – Sinaia – Ploiești – București, pe DN1).
40.000 de turiști se întorc de la mare
În ceea ce privește drumul dinspre mare (pe Autostrada Soarelui), un punct în care poate să apară aglomerație în a doua parte a zilei este stația de taxare de la Fetești.
Pentru evitarea situațiilor neplăcute cauzate de numărul mare de automobiliști care doresc să plătească taxa respectivă la casele stației, în sistem cash, recomandăm ca plata să se facă prin sistemele electronice. În acest sens, precizăm că taxa se poate plăti și prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577, sau la benzinăriile de pe autostradă.
Un amănunt important de care automobiliștii trebuie să țină seama îl reprezintă faptul că se poate trece prin stație liber, cu condiția ca taxa să fie plătită ulterior, până a doua zi, la ora 24.
Precizăm că pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în perioada minivacanței de 1 Mai, Poliția Rutieră acționează cu numeroase efective și aparatele radar din dotare pe toate arterele rutiere importante din țară. Recomandăm participanților la trafic să manifeste prudență și responsabilitate pe drumurile publice, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.
Traficul de pe Autostrada Soarelui va fi monitorizat permanent și din elicopter – între orele 14 și 20.