Patru dintre casele lui Enescu pot fi vizitate într-un tur complet în expoziţia digitală ”Enescu 360”
Patru dintre casele lui Enescu – Liveni, Dorohoi, Sinaia şi Bucureşti – pot fi vizitate într-un tur complet în expoziţia digitală ”Enescu 360”, de la Palatul Cantacuzino.
Prima expoziţie digitală în Gear VR realizată de Samsung în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu reprezintă o experienţă virtuală ce asigură un traseu complet în casele maestrului: Casa Memorială ”George Enescu” din Liveni, Muzeul Memorial ”George Enescu” din Dorohoi, Muzeul Naţional ”George Enescu” din Sinaia, dar şi Muzeul Naţional ”George Enescu” din Bucureşti.
Utilizatorii vor accesa muzeele din exteriorul acestora, vor parcurge holurile şi camerele, vor interacţiona cu obiectele şi exponatele din colecţiile personale ale compozitorului.
Expoziţia ”Enescu 360” este de acum prezentă permanent în cadrul Muzeului Naţional ”George Enescu” şi este inclusă în aplicaţia Gear VR Gateway, disponibilă în Oculus Store.
Palatul Cantacuzino va intra într-un proces de restaurare pentru doi ani, iar această expoziţie face parte din regândirea expoziţiei permanente.
Ferentari Jazz Fest:Festival între 11-12 noiembrie în Piața Ferentari
Prima ediție a Ferentari Jazz Fest, un nou eveniment cultural în spațiul bucureștean, ce își propune să asigure diversificarea și creșterea atractivității și accesibilității ofertei culturale, va avea loc în perioada 11-12 noiembrie și va avea drept spațiu gazdă Piața Ferentari.
Vineri, 11 noiembrie va avea loc lansarea unui nou eveniment cultural în spațiul bucureștean. Ferentari Jazz Fest este un proiect ambițios ce și-a propus, încă de la prima sa ediție, să asigure diversificarea și creșterea atractivității și accesibilității ofertei culturale.
Conceptul festivalului este acela de a aduce evenimentele de marcă în proximitate, în chiar inima cartierelor Bucureștiului ocolite până acum de asemenea prezențe. Un alt deziderat important al proiectului îl constituie sprijinirea tinerilor artiști, elevi și studenţi la școli de profil, prin implicarea lor în festival, premierea și promovarea intensivă a celor mai valoroși muzicieni.
Prima ediţie a evenimentului se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie și va avea drept spațiu gazdă Piața Ferentari. La evenimentele artistice ce vor compune programul celor două zile accesul va fi liber. În afara acestora, vor fi invitate personalităţi ale vieţii publice bucureștene din mai multe domenii: artistic, administrativ, diplomatic, mass-media.
Accesul este liber.
iHamlet
Spectacolul “iHamlet”, un concept al Asociației Punctart, a intrat în repertoriul stagiunii curente a Teatrului Excelsior, premiera oficială fiind programată să aibă loc duminică, 13 noiembrie, ora 19.00, la Sala Mare. “iHamlet” este un spectacol de teatru hi-tech, o cercetare sociologică despre profilul spectatorului adolescent de teatru și o aplicație pentru smartphone integrată, se arată pe site-ul Teatrului Excelsior.
“E un spectacol de teatru multimedia care reflectă universul subiectiv al lui H, un adolescent aparent obișnuit, uimit și dezamăgit totodată de lumea din jur. Atunci când închide ochii, lumea lui se transformă într-o rețea fabuloasă de gânduri și imagini pe care le modelează la infinit, până într-o zi, când tot ceea ce părea sigur se scufundă sub o avalanșă de întrebări, iar H rămâne blocat în rețea, încercând cu disperare să schimbe cursul evenimentelor”, menționează site-ul citat.
Proiectul cultural, dedicat în primul rând adolescenților, “iHamlet” este bazat pe un text nou, inspirat mai degrabă din personajul Hamlet decât subiectul piesei Hamlet a lui William Shakespeare.
Lansare de carte
30 de povestiri adevărate. carte de reportaj – de Liliana Nicolae, apărută la editura Casa de pariuri literare, va fi lansată sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 15, la Librăria Cărturești Verona, dar va avea o prezentare și la Târgul de Carte Gaudeamus, pe 19 noiembrie, ora 14, la standul Editurii.
Știrile pot fi povestite, pentru că în spatele fiecărei știri se află o poveste. Despre asta e vorba în a doua carte de reportaj a jurnalistei Radio Europa FM, Liliana Nicolae.
30 de povestiri adevărate sunt 30 de reportaje care zăbovesc asupra unui subiect, îl întorc pe toate părțile, îl pun în context și-l prezintă din mai multe unghiuri. Sunt subiecte oricând de actualitate, care ne afectează viața la un moment dat, într-o anumită măsură.
Reportajele din această carte merg dincolo de știri și – așa cum spuneam – spun povestea din spatele unei știri. O umanizează. Sănătatea, corupția, migrația, copiii singuri, copiii exploatați, drepturile minorităților, comunismul – sunt doar câteva dintre subiectele abordate.
Nu lipsesc personaje cu povești memorabile, oameni pasionați de ceea ce fac, cu inițiative care n-au cum să ne lase indiferenți.
O parte dintre reportaje au fost publicate în revista Dilema veche sau sunt adaptări după documentare difuzate la Radio Europa FM și Radio România.
Festival cu filme despre dans
Bucharest International Dance Film Festival deschide seria proiecţiilor de film cu o retrospectivă specială “Fragmente despre sens şi senz”, un proiect de cercetare despre viaţa doamnei dansului românesc – Miriam Răducanu, vineri, de la ora 18.00, la Centrul Naţional al Dansului.
Unul dintre cei mai în vogă coregrafi ai momentului, câştigătorul Leului de Aur din cadrul Bienalei de la Veneţia, Chris Haring împărtăşeşte publicului din experienţa metodei sale de lucru. Prezentarea “Strange Body in Artificial Paradise” se concentrează pe descrierea procesului de creaţie bazat pe influenţa reţelelor de socializare asupra omului contemporan şi felul în care acestea au marcat arta sa în ultimii ani. Evenimentul este programat pentru vineri, între orele 19.00 şi 20.00, la Centrul Naţional al Dansului.
În cadrul festivalului, ziua de sâmbătă este dedicată competiţiei oficiale de scurtmetraje şi instalaţii de dans. Din cele peste 1.000 de aplicaţii primite, BIDFF 2016 prezintă o selecţie riguroasă de filme care expun mişcarea ca mediu de reflexie şi atitudine progresivă. Proiecţiile vor avea loc la Universitatea de Muzică din Bucureşti – Studioul Experimental de Operă şi Multimedia.
O altă ofertă a weekendului este concertul cântăreţei feroeze jazz – trip hop Eivør, care va concerta, duminică, de la ora 21.00, la Expirat – Halele Carol din Bucureşti. Biletele costă 70 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, online, pe eventim.ro, şi de la clubul Expirat-Halele Carol, în seara concertului.