Pe timp de iarnă, în condițiile de viscol și zăpadă, Brigada Rutiera a Capitalei recomandă conducătorilor auto:
– să echipeze autovehiculul cu anvelope de iarnă;
– să asigure o vizibilitate bună în habitaclul maşinii prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale și a lunetei, să aibă în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare și ştergătoarele de parbriz;
– să adapteze viteza la condiţiile meteo și de trafic, să circule cu viteză redusă, păstrând o distanță corespunzătoare în mers între autovehicule și să nu bruscheze comenzile maşinii;
– în condiţii de ninsoare abundentă, şoferii au obligația să nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public, blocând calea de rulare a acestora, dar și pentru a permite intervenția mijloacelor de deszăpezire;
– să nu depăşească coloana de autovehicule oprită la semafor și să nu pătrundă în intersecţie, dacă, din cauza aglomeraţiei nu o pot traversa;
– să circule cu atenție sporită în zonele în care se află stații RATB, școli sau spitale;
– să respectele semnalele agenţilor de circulaţie;
– conducătorii auto trebuie să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip etc.).